A început şcoala! Emoţii mari pentru elevi în prima zi de cursuri

Adio trezit la miezul zilei şi joacă după pofta inimii. Noul an şcolar a început, iar asta s-a putut observa încă de la primele ore ale dimineţii. Cu buchete de flori în mână, somnoroşi şi chiar cu ochii în lacrimi, cei mai mici dintre şcolari au păşit spre o nouă etapă din viaţa lor.

Şi preşcolarii au trecut prin emoţii mari, mai ales că pentru ei, prima zi de grădiniţă nu este foarte uşoară. Pentru ei, la Grădiniţa cu program prelungit „Semenicul”, cunoscută de reşiţeni ca şi grădiniţa din Moroasa, cei mici au fost aşteptaţi cu dulcuri şi multă voie bună, iar cei care au frecventat cursurile şi pe perioada vacanţei, au reuşit să se acomodeze repede.

Emoţii mari au fost şi la Liceul „Diaconovici-Tietz” Reşiţa, curtea fiind plină de noii elevi , dar şi de cei care au absolvit anul trecut, iar acum au venit să îşi revadă, nostalgici, profesorii. Dacă pentru elevi prima zi. Una peste alta, anul şcolar 2019-2020 a debutat şi în Caraş-Severin, rămâne de văzut dacă pe parcursul acestuia se vor putea remedia probleme cu care multe dintre şcolile din judeţ se confruntă. Vorbim aici despre lipsa apei în instituţii, toaletele care încă funcţionează în curte sau lipsa pazei autorizate.

Comentarii