Alina Vuc, medalie de argint la Campionatele Mondiale de lupte din Kazahstan

Luptătoarea reşiţeană nu a reuşit nici de această dată să câştige titlul mondial, mulţumindu-se doar cu „argintul“ pe care îl mai cucerise în urmă cu doi ani, la Paris.

Sportiva noastră, calificată după aceste campionate mondiale la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a fost învinsă în finala disputată astăzi la Nur-Sultan de azera Maria Stadnik, aceeaşi care a întrecut-o acum trei ani în finala Campionatului European de la Riga.

Până acum, Alina Vuc a câştigat „argint“ la CM 2017 Paris, 48 kg, „argint“ Riga – 2016, şi Kaspizsk – 2018, şi „bronz“ la Novi Sad – 2017, toate la Campionatele Europene. În 2016, la Campionatul Mondial Militar de la Skopje, a devenit campioană mondială

Comentarii