Aproape 30 de firme din Caraş-Severin se află pe podiumul Topului naţional

Topul Național al Firmelor din România organizat de Camera de Comerț și Industrie a României va avea loc în data de 7 noiembrie la Pavilionul Expozițional Romexpo. Topul premiază performanța în afaceri pentru rezultatele economico-financiare obținute în anul 2018 pentru domeniile de actvitate industrie, servicii, comerț, turism, cercetare-dezvoltare și high-tech, construcții, agricultură, silvicultură și perscuit.

La ediția din acest an a Topului Național al Firmelor s-au clasat pe primele 10 locuri 12.603 companii, cu o cifră de afaceri de aproximativ 178 miliarde de Euro, un profit din exploatare de aproape 15 miliarde de Euro și un număr de 1.340.000 de salariați.

Potrivit directorului CCIA Caraş-Severin, Petru Buzzi, „Economia din Banat a contribuit în mod semnificativ la acest Top, iar Caraș-Severinul, un județ departe de ce a fost odată, are un număr de 65 de firme clasate între primele zece la nivel național: şapte, pe primul loc, 13, pe locul al doilea și şapte, pe locul al treilea. Între cele 65 de societăți comerciale cărășene prezente în Topul național, 26 sunt din industrie, 15 din comerț, 11 din servicii, şapte din agricultură, trei din cercetare, două din construcții și una din turism“.

Printre firmele clasate pe primul loc în Topul național se numără Patrom Bocșa, Evobits Information Technology Reșița, Armadia Impex Reșița, Iso Steel Confect Caransebeș. Toate aceste aalături de alte aproape 300 de companii locale, se regăsesc și în Topul județean al firmelor, eveniment care va avea loc în 29 noiembrie 2019 la Reșița.

Comentarii