Argument – 9!

În urmă cu nouă ani, apăream pe piaţa media online din vestul ţării. O mână de oameni – unii cu experienţă, alţii tineri şi cu dorinţă de exprimare şi afirmare –  fără susţinere financiară – grupaţi într-o redacţie improvizată. Am pornit la drum într-un moment în care nu ştiam cu ce se mânca presa de acest gen, dar cu convingerea că acesta era viitorul ei, în detrimentului ziarului tipărit la care fiecare dintre noi lucrase ani şi ani.

Nouă ani cu acumulări, cu zbateri, îndoieli, speranţe şi convingeri că putem să oferim mai mult cititorului. Nouă ani în care nu ne-a fost uşor, pentru că mulţi ne-au hulit şi au încercat să ne blameze după fiecare virgulă pusă greşit, după fiecare articol ce nu le convenea. Ne-am ales cu plângeri în instanţă, am fost înjuraţi pe reţelele de socializare, uneori acuzaţi de lipsă de profesionalism şi de imparţialitate. Am strâns din dinţi, am băgat capul între umeri şi am mers mai departe, pentru că acela nu este ziarist care nu este criticat şi nu are procese cu politicieni, cu magistraţii şi alte astfel de personaje ale tranziţiei noastre fără de sfârşit.

Poate am mai greşit, e firesc să se întâmple şi aşa, dar cu siguranţă nu am făcut compromisuri. E marele nostru câştig în aceşti nouă ani, reuşind să stăm departe de jocurile mizerabile din politică ori administraţie. Nu am crescut numeric, pentru că este greu să găseşti ziarişti în ziua de astăzi, dar am evoluat calitativ, faţa ziarului s-a schimbat de trei ori până acum şi ne străduim să fim cât mai aproape de clipa evenimentului pe care o surprindem pentru publicul nostru cititor.

Ziarul Argument  vă cere să-i fiţi aproape în continuare, să-l citiţi ca şi până acum, cu promisiunea că nu vă vom dezamăgi nici de acum înainte!

Comentarii