Căminul de bătrâni de la Sacu, în sărbătoare!

Căminul de la Sacu a fost marţi, 1 octombrie, în sărbătoare, cei 31 de bătrâni de aici marcând Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice într-un mod deosebit.

Încă de dimineaţă, persoanele internate au fost angrenate în diverse activităţi culturale şi au început pregătirile pentru primirea oaspeţilor, amenajând mai multe expoziţii, cu legumele recoltate din cele două grădini pe care le au în îngrijire, de flori, un stand pe care au fost expuse obiecte confecţionate de femei – lucru de mână, ciorapi, flanele, precum şi picturi, şi una de obiecte împletite din nuiele.

„Se împlinesc 28 de ani de când, printr-o Rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ziua de 1 Octombrie a fost declarată Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Cu această ocazie, urez tuturor persoanelor care intră în această categorie un călduros «La mulţi ani!» în numele bătrânilor noştri de la Sacu, iar oaspeţilor care ne-au călcat pragul la această manifestare le urez un sincer bun-venit!”, a spus Iosif Gherghinuţă, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Sacu.

Gabriel Gozman, consilier social în cadrul Episcopiei Caransebeşului, a vorbit despre dubla sărbătoare de marţi, când Biserica a prăznuit Acoperământul Maicii Domnului. „Maica Domnului ne poartă pe toţi în rugăciuni şi ne aduce pe toţi înaintea Fiului său, Hristos, Dumnezeul nostru. În calitate de trimis de către Preasfinţitul Părinte Lucian, vă încredinţăm din partea Preasfinţiei Sale de toate gândurile bune şi de faptul că vă poartă, şi ne poartă pe toţi, în rugăciunile şi în inima sa. De asemenea, încredinţăm conducerea Căminului şi a Consiliului judeţean, pe mai departe, de întregul nostru sprijin şi de întreaga noastră deschidere pentru ca această colaborare pe care o avem de ani întregi să fie mai rodnică, în folosul celor din judeţ şi din Episcopia noastră care sunt în lipsuri şi nevoi”, a  spus părintele Gabriel Gozman.

Elena Amzoi, şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, a vorbit despre parteneriatele pe care această instituţie le-a avut de-a lungul anilor cu Episcopia Caransebeşului, precum şi despre dubla aniversare de marţi. „Printre misiunile Acoperământului Maicii Domnului se numără iubirea, nădejdea. Nădejdea şi-au pus-o în noi beneficiarii acestui Cămin, iar iubirea le-am arătat-o de fiecare dată, în fiecare an, şi le-o arătăm şi acum, atât eu, personal, cât şi instituţia noastră şi preşedintele Consiliului judeţean, Silviu Hurduzeu. Vă asigurăm, şi pe mai departe, de toată iubirea şi de tot sprijinul nostru, dragii noştri părinţi şi bunici!”, a mai spus Elena Amzoi.

„În numele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, vă transmit multă sănătate, o viaţă foarte lungă, liniştită, pensii cât mai mari şi medicamente compensate sau gratuite în număr cât mai mare!”, a spus şi Ioan Jura, preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Caraş-Severin, după care a dat citire mesajului premierului Viorica Dăncilă adresat sărbătoriţilor acestei zile.

Au mai fost, de asemenea, invitaţi la acest eveniment Constantin Bîtea şi Ion Imbrescu, vechi colaboratori ai conducerii Căminului de la Sacu.

Cei prezenţi au putut urmări apoi un program artistic susţinut de un grup de dansatoare de la Ansamblul „Doina Banatului” din Caransebeş şi de soliştii Traian Barbu, Maria Hurduzeu, Margareta Sutter, Florin Bojin şi Maria-Anesia Rusnac, acompaniaţi de orchestra ansamblului.

Bătrânii de la Căminul din Sacu au încheiat ziua cu jocuri de şah şi remi.

Comentarii