Caravana GO ROMANIA a parcat la Caransebeș

Ieri, 11 iunie, și astăzi, 12 iunie, Caravana GO ROMANIA, acţiune aflată la cea de a treia ediţie, a poposit în centrul municipiului Caransebeș, în Piaţa Gen. Ioan Dragalina, care s-a transformat astfel în galeria mașinilor ce pot fi considerate deja de epocă, printre care se numără Dacia, Polski Fiat, Syrena, Warszawa, Oltcit Club și altele.

Cele 20 de autoturisme, cu numere de Polonia, cu excepţia unuia, care e înmatriculat în judeţul Satu Mare, au venit de la Timişoara, făcând o escală şi în Lugoj. Traseul ales de organizatori în vestul ţării e acelaşi cu cel pe care îl va străbate şi viitoarea autostradă Via Carpatia în partea românească a acesteia.

„Proiectul este iniţiat de Excelenţa Sa Ovidiu Dranga, ambasadorul României în Polonia, cu sprijinul Camerei Bilaterale Româno-Poloneze, al Cluburilor «Drum Bun» şi al Ministerului Infrastructurii din Polonia, ne-a spus George Negrea, preşedintele Clubului Drum Bun România. Acţiunea are ca scop promovarea turismului românesc, precum şi a construirii noii autostrăzi. Văzând maşinile expuse, poate că unii dintre vizitatori îşi aduc aminte de autoturismele cu care polonezii veneau în număr mare pe litoralul românesc înainte de 1989”.

Comentarii