Menu

Educaţie

0 Comentariu

Şcoala, nu doar loc de studiu, ci şi de siguranţă pentru elevi

În vederea creșterii gradului de informare a elevilor aflați la debutul noului an școlar și în scopul modelării comportamentului acestora în spiritul prevenirii criminalității și a victimizării în mediul școlar, Poliția Română a inițiat campania de prevenire a victimizării elevilor ,,Școala în siguranță!”.

0 Comentariu

Primarul Felix Borcean a deschis anul şcolar la foc automat

Luni, 11 septembrie, la fel ca şi anul trecut, primarul Felix Borcean a participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar la o serie de unităţi de învăţământ din Caransebeş, însoţit de viceprimarul Marius Isac, de city-managerul Andrei Ungur şi de consilieri locali.

Prima instituţie de profil pe care a vizitat-o a fost Liceul Tehnologic „Decebal”, unde Mărioara Iova, directorul şcolii, i-a mulţumit pentru sprijinul acordat de administraţia locală, astfel încât, aici, actul pedagogic să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

0 Comentariu

Pod de flori la început de an şcolar, la Şcoala Gimnazială nr. 9 din Reşiţa

Începutul noului an şcolar a adunat, astăzi, în curtea Şcolii Gimnaziale nr. 9 din Reşiţa, elevi, dascăli, părinţi, bunici, oficialităţi, cu toţii emoţionaţi, aşa cum se întâmplă la orice început de drum. Festivitatea de deschidere a avut loc sub un soare fierbinte, ca de vară, sub razele căruia mulţimea a ascultat Imnul Europei şi Imnul României „Deşteaptă-te române”. În cuvântul său, directoarea şcolii, Carmen Bortiş a amintit că Şcoala Gimnazială nr.

0 Comentariu

Valeria Schelean-Şomfelean, la început de an şcolar: „Să descoperiţi bucuria de a învăţa”

Valeria Schelean-Șomfelean

Deputata PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean, a trăit astăzi mari emoţii, dar nu în calitate de vorbitor de la tribuna Parlamentului României, ci în cea de mamă a doi copii care au păşit unul pe porţile grădiniţei, iar celălalt s-a aşezat în băncile liceului.  În această dublă calitate, deputata liberală a postat, pe Facebook, un mesaj adresat deopotrivă elevilor, părinţilor şi profesorilor.

0 Comentariu

Început de an şcolar cu emoţii, lacrimi şi fără uniforme!

An şcolar la Colegiul Naţional Traian Lalescu

Ca de fiecare dată, noul an de învăţământ este aşteptat cu stări sufleteşti diferite, cu emoţii şi chiar lacrimi, de către preşcolarii şi elevii clasei pregătitoare, cu bucurie de cei din ciclul gimnazial şi cu detaşare de cei mai mulţi dintre elevii claselor terminale ale liceului.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog