Menu

Mediu

GEC Nera şi o asociaţie din Serbia, apel către Administraţia Apelor Romane-Direcţia Bazinală BANAT Timişoara

Conform Grupului Ecologic de Colaborare NERA, o microhidrocentrală din Serbia ar putea lăsa Nera fără apă în zona localităţilor Pârneaura, Zlatiţa și Câmpia.

Doina Mărgineanu, consilier pentru relaţii publice al GEC Nera, explică faptul că GEC NERA, împreună cu Asociația Deliblatika din Pančevo, Serbia, au monitorizat în luna decembrie 2018 stadiul realizării minihidrocentralei de pe pârâul Jaruga care este amplasată în apropierea satului Kusić de pe teritoriul comunei Bela Crkva din Serbia.

„Let's do it Reşiţa!“, campania civică prin care oraşul e mai curat. Oare pentru cât timp?

La iniţiativa Fundaţiei Banatului Montan Reşiţa, Primăria Reşiţa, alături de autorităţi, poliţişti, jandarmi, şi voluntari s-a organizat astăzi, 24 noiembrie, o campanie de salubrizare atât a malului Bârzavei cât şi la intrările în Reşiţa.

Peste 100 de reşiţeni s-au adunat în dimineaţa acestei zile în centrul oraşului, s-au aprovizionat cu saci şi mănuşi şi au plecat la curăţenie. Vremea chiar a ţinut cu voluntarii, iar rezultatul poate fi văzut în zecii de saci plini cu deşeuri.

Implică-te! Voluntarii Fundaţiei Banatului Montan ecologizează intrările principale în Reşiţa

La sfârşitul acestei săptămâni, voluntarii Fundaţiei Banatului Montan demarează o acţiune de ecologizare a oraşului Reşiţa. Vorbim despre o campanie civică ce se va desfăşura în data de 24 noiembrie, începând cu ora 10.00. Voluntarii îşi propun să cureţe de deşeuri intrările din oraş dinspere Anina şi Oraviţa unde în ciuda eforturilor de ecologizare încă pot fi văzute deşeuri numeroase. 

Cod galben de vânt şi ploi emis de specialişti pentru Caraş-Severin

Meteorologii au emis o avertizare meteo de tip cod galben pentru judeţul Caraş-Severin şi zona joasă a judeţului Timiş. Specialiştii spun că fenomenele meteo vizate constau în intensificări ale vântului, care vor atinge la rafală 55-65 km/oră, iar la munte 75-80 km/oră.

De semenea, se vor înregistra şi ploi, care vor avea caracter de aversă. Avertizarea meteorologilor va rămâne în vigoare până la ora 14.00, cu posibilitatea de prelungire. Deocamdată nicio localitate din judeţ nu a semnalat întreruperi de energie sau alte probleme semnificative.

La începutul lunii noiembrie, reşiţenii pot scăpa de deşeurile electrice

O nouă campanie de colectare a deşeurilor electrice va avea loc în data de 3 noiembrie în Reşiţa. Astfel, orice aparat electric, electronic, baterii portabile şi industriale, corpuri de iluminat sau tuburi fluorescente, ce nu mai funcţionează, întră în categoria DEEE-uri şi trebuie reciclate.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog