Cea de-a VIII-a ediţie a manifestării „Zilele Palatului Cultural” va avea loc la Reşiţa în perioada 12-15 septembrie

Evenimentul din acest an va debuta cu o întâlnire programată în data de 12 septembrie având ca temă „Centenarul bănăţean 100 de ani de la intrarea trupelor române în Banat”, iar în aceeaşi zi, de la ora 18.00, va avea loc şi o expoziţie de fotografie „In Memoriam N.D. Vlădulescu”, semnată de Matei Mircioane, urmată de un spectacol artistic.

Pentru data de 13 septembrie, organizatorii Asocaţia Culturală „Reşiţa Română”, Consiliul Judeţean şi Primăria Reşiţa, au programat, începând cu ora 19.00, pe scena Palatului Cultural, un spectacol folcloric al Ansamblului „Bârzava” al Primăriei municipiului Reşiţa. Vor susţine recitaluri artiştii Camelia Ceocu şi Nicolae Duţ şi al Ansamblului „Semenicul” alături de „Virtuozii Semenicului”, conduşi de Petrică Viţa şi soliştii Ramona Viţa, Denisa Tanigoi şi Antonia Franţ.

Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 17.00, vor urca pe scenă fanfarele Societăţilor Culturale „Mihai Eminescu” din Coştei, „Ion Bălan” din Iablanca, „George Coşbuc” din Voievodinţi şi „rogresul” din Vlaicovăţ, alături de grupul vocal şi de dansuri al Societăţii Culturale „Mihai Eminescu” din Coştei. Evenimentul cultural se va încehia duminică, 15 septembrie în Centrul Civic al municipiului Reşiţa, unde de la ora 19.00 Timişoara Big Band a Orchestrei filarmonicii va susţine un concert.

Comentarii