Menu

Articol

3 Comentarii

Doru Dinu Glăvan, destituit de Adunarea Generală a UZPR. Acuzaţiile sunt foarte grave!

Autor: 

Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, a fost destituit de Adunarea Generală Extraordinară a uniunii, care s-a desfăşurat sâmbătă, 2 septembrie 2017, la Biblioteca Centrală Universitară din Bucureşti. Conform articolului de fond de pe situl UZPR şi al unui editorial de pe acelaşi sit, semnat de Ion Petrescu, fostul preşedinte Doru Dinu Glăvan se face vinovat de încălcarea Statutului şi de abuzuri în funcţie. Reamintim că Doru Dinu Glăvan a fost director şi redactor-şef la Radio Reşiţa, din anul 1996, până în anul 2012.

„A acceptat cotizaţii retroactive de la sute de persoane”

„Preşedintele Comisiei de Atestare Profesională, Gheorghe Frangulea, a informat pe cei prezenţi că: fostul preşedinte al UZPR a acceptat plata cotizaţiei de către sute de persoane, care au fost puse imediat în drepturi, după ce au achitat cotizaţiile retroactive; 130 de dosare – primite prin Secretariatul tehnic – nu întrunesc condiţiile de acceptare pentru primirea indemnizaţiei; volumul salarial aprobat de fostul preşedinte, fără acordul Consiliului Director, se ridică la aproximativ 10.000 lei lunar, ceea ce este peste posibilităţile Uniunii”, scrie, printre altele, Ion Petrescu pe situl oficial al UZPR.

Demis cu o singură abţinere. Noul preşedinte este Adi Cristi

„La recomandarea Consiliului Director, Ion Iofciu a propus adunării generale destituirea lui Doru Dinu Glăvan din funcţia de preşedinte al UZPR, care a fost aprobată de cei prezenţi în sala Carol I, fiind exprimată o singură abţinere”, mai aflăm din editorialul cu titlul „Adi Cristi este noul preşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România”.

Astfel, Adunarea Generală Extraordinară l-a ales pe Adi Cristi în funcţia de preşedinte, iar pe Ion Petrescu în funcţia de preşedinte executiv. Mihai Miron a fost ales preşedinte onorific.

Derapaje grave! A fost sesizat Parchetul

Conform articolului de deschidere de pe situl UZPR: „Capetele de acuzare au fost: încălcarea Statutului și a reglementărilor sale, acordarea adeverințelor pentru indemnizația jurnaliștilor pensionari, după bunul plac, prin servirea unor interese de grup, fără transparență și fără îndeplinirea condițiilor necesare, nerespectarea hotărârilor Comitetului Director și ale Juriului de onoare, derapaje grave în modul în care sunt cheltuiți banii Uniunii”.

Ion Petrescu mai precizează că a fost depusă o plângere la Secretariatul General al Guvernului, iar în răspunsul primit se arată că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

„În urma votului, cetăţeanul Glăvan este membru al UZPR, ipostază din care va şi răspunde, în faţa reprezentanţilor legii, pentru abuzurile comise cu bună ştiinţă”, se mai arată în articolul semnat de către preşedintele executiv al UZPR, Ion Petrescu.

Comentarii

Pregatiti buzunarele, calomnia este pedepsita, prin lege!
Poate nu stiti, dar DDG mai are procese castigate si de luat destui bani de la altii ca voi. Ma bucur ca il veti imbogati si voi.
In alta ordine de idei... cred ca asa e lumea de azi, sa arunce cu cacat - nu rahat, ca ala e dulce si se mananca, in cei care au facut ceva bun in viata lor, care au construit pentru altii mai mult decat pentru ei, lumea e roasa de invidie, de ura, de tot ce e mai mizerabil in caracterul unui om. Din sistem face parte fantoma care conduce acum Radio Resita. Mai baieti, fete, ce o-ti fi, de ce va excita spre publicare lucrurile urate ? Stiti cati colonei sunt interesati sa conduca UZPR? Stiti ce pensii au si mai vor inca bani? Stiti ca si-au insusit bani din cotizatiile membrilor jurnalisti care au niste pensii rusinos de mici? Stiti ca dintre acesti colonei, purtatorul de vorbe de la STS a fost fortat sa isi depuna demisia din functia ce o detinea in UZP pentru ca seful lui i-a puns in vedere acest lucru? Functiona ilegal si cand i s-a ordonat...nu ordonat, pus sa aleaga intre STS si UZP, si-a dat demisia din UZP. Interesati-va cati bani a lasat in conturile radioului cand a plecat , ca sa va dati seama din ce bani si-a cumparat vedeta conducatoare limuzina. Interesati-va ce depozit are UZP in prezent, fata de 0 lei care ii avea atunci cand era condusa de altcineva. Aflati cate reviste scoate UZPR si daca inainte exista asa ceva. Nu doar ca nu va face curiosi afirmatiile unor denigratori, dar sunteti ignoranti fata de meseria pentru care va bateti cu pumnii in piept ca sunteti buni si pasionati. A minti intr-un articol e usor, a cauta si reflecta adevarul, ori nu va intereseaza, ori sunteti prea mici pentru lucruri asa mari.
De Glavan s-a scris ca nu e timisorean, fara ca cineva sa ii ceara un act de identitate, ca a fost securist fara sa ceara dovada de la CNSAS (o are, va asigur!),ca nu are liceul...eu chiar am facut copii la diploma lui de bacalaureat si nu e falsa, ca nu e din anii acestia cu diplome false, ca a furat, ca a dat adeverinte false - si aici are dovada ca nu a gresit cu nimic, de la Ministerul Muncii, daca un om are posibilitatea sa isi plateasca contributiile pentru pensie anticipat, cu 5 ani, cum nu poate o uniune, prin ordinele interne sa stabileasca plata modica a cotizatiei, pe 5 ani? Si asta pentru niste jurnalisti care aveau o pensie mica, la fel cum o veti avea si voi, poate mai mica. Doar ca asa cum se petrec lucrurile, nu cred ca vor mai exista oameni care sa se zbata pentru a va ajuta. Poate simtiti asta si chiar aveti nelinisti si frustrari? Si...ca tot vorbeati de adunarea generala, voi stiti ca a fost validata, ca a fost legala ? Cati participanti au fost, stiti? Majoritatea fosti lingai si apoi tradatori, in jur de 50-60 de persoane din cei aproape 2 000 de membri. Asteptati adunarea din 8 septembrie. Imi pare rau ca nu va pot atasa o grefă de la Judecatoria Sectorului I Bucuresti, de astazi , pentru a vedea cine este presedinte. Mai sapati, adevarul totdeauna il ingroapa cineva cat mai afund, dar nu va intrebati ce interese exista? Descoperiti astea ca sa fiti mari, nu marunti in scris si caracter! Va doresc succes!

COMUNICAT. Nici chiar Consiliul Director al UZPR nu este mai presus de lege

Cu privire la Adunarea Generală din 2.09.2017, convocată de aşa-zisa conducere colectivă a Consiliului Director al UZPR, reafirmăm că aceasta este nestatutară (încalcă art. 24 din Statutul UZPR) şi nelegală. Ordonanţa preşedinţială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, din data de 31 08.2017‚ „dispune suspendarea efectelor Deciziei nr. 1/10.08.2017 emisă de Consiliul Director al UZPR, sub aspectul suspendării din calitatea de membru al UZPR a reclamantului, până la soluţionarea acţiunii de fond” şi „obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 420 lei, reprezentând cheltuieli de judecată”.
Aşa cum (credem că) se ştie, sentinţa, în cazul ordonanţei preşedinţiale, este EXECUTORIE DE ÎNDATĂ, până la „soluţionarea acţiunii de fond”. În traducere liberă, aceasta înseamnă că, până la „soluţionarea acţiunii de fond” a speţei, Doru Dinu Glăvan este preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Efectele şedinţei din 10.08.2017, cu privire la decizia excluderii din UZPR a lui Doru Dinu Glăvan, sunt, aşadar, nule de drept, inclusiv aşa-zisa Adunare Generală din 2.09.2017.
Orice acţiune în instanţă, fie ea recurs sau apel, nu are niciun efect juridic asupra deciziei instanţei, în cazul ordonanţei preşedinţiale (evident, până la „soluţionarea acţiunii de fond”).
Nimeni, nici chiar Consiliul Director al UZPR, nu este mai presus de lege.

Cred ca adevarul este undeva la mijloc.... Ar fi nimerite niste alegeri generale- nu segmentate- pentru a se clarifica situatia..Nu mai stie nimeni cine este actualul presedinte al UZP... Glavan-care a fost ales cand Uniunea avea doar vreo suta de membri? Adi Cristi- membru si in Uniunea Scriitorilor?

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog