Menu

Articol

1 Comentariu

Tinerii bănăţeni s-au lăsat de poezie?! Ion Chichere încă îi aşteaptă la Reşiţa!

Marian Apostol, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, a prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, susţinută împreună cu membrii juriului Concursului Naţional de Poezie „Ion Chichere”, Gheorghe Jurma şi Radu Cernătescu, elementele de bază ale manifestării cultural-artistice „Reşiţa în 10 dimensiuni”, care se va desfăşura în perioada 2 – 11 octombrie, 2017, la Casa de Cultură.

Referindu-se la concusul de poezie, aflat la cea de-a doua ediţie, cei doi membri ai juriului, Jurma şi Cernătescu, au anunţat că au fost trimise peste 30 de dosare cu poezii, marea majoritate fiind din zona Moldovei. Anul acesta, Concursul de poezie „Ion Chichere” s-a internaţionalizat, ca urmare a faptului că au trimis poezii pentru concurs un tânăr din Republica Moldova şi unul din Anglia.

Moldovenii sunt cei mai harnici la poezie!

„Dinspre Banat sunt foarte puţine trimiteri. Cele mai multe sunt din Moldova. Poate că Moldova dă cei mai mulţi poeţi, dar, poate că şi Banatul ar trebui reprezentat. Vom face câteva diligenţe în următoarele zile, pentru a răspândi informaţii mai apăsat cu pivire la concurs şi în această zonă”, a spus criticul Radu Cernătescu.

Acelaşi Radu Cernătescu a spus, mai în glumă, mai în serios, că este posibil ca tinerii poeţi bănăţeni să se fi intimidat de anvergura juriului, din care fac parte inclusiv Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor Filiala Timişoara, şi Gheorghe Vulturescu, poet, publicist şi editor din Satu Mare. Ceilalţi membrii ai juriului sunt, criticul Gheorghe Jurma, coordonatorul Cenaclului Semenicul din Reşiţa, criticul Radu Cernătescu şi poetul Costel Stancu.

Poemele concurenţilor trebuie trimise pe adresa de e-mail: cdc_resita@yahoo.com

Condiţiile de participare la concurs sunt: concurenţii să aibă vârsta până la 35 de ani (inclusiv) şi să nu fie membri ai Uniunii Scriitorilor.

Premiile s-au mărit, dar nu se încasează decât personal!

Directorul Casei de Cultură din Reşiţa, Marian Apostol, a precizat că, anul acesta premiile s-au mărit, premiul I fiind recompensat cu 700 de lei, premiul II, cu 500 de lei, premiul III, cu 300 de lei. Condiţia este ca premianţii să vină personal să-şi ridice premiul, altfel banii nu se acordă! Aceasta ca urmare a experienţei neplăcute de anul trecut, când niciun premiant nu a venit la festivitatea de premiere, în ciuda faptului că se decontează drumul şi cazarea. Anul acesta, festivitatea de acordare a premiilor va avea loc marţi, 10 octombrie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Maia Morgenstern şi Anca Sigartău, pe scena Casei de Cultură din Reşiţa

În cele 10 zile de manifestări vor avea loc vernisaje, lansări de carte, dezbateri literare, simpozioane medicale şi ştiinţifice, spectacole muzicale şi de teatru. Printre actorii care vor fi prezenţi pe scena Casei de Cultură din Reşiţa se află şi Maia Morgenstern şi Anca Sigartău. Vom reveni cu programul detaliat al manifestărilor. 

Comentarii

"Marea majoritate" este pleonasm. Mulțumesc.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog