Şpagă în vamă: Mita plătită de contrabandiştii de ţigări, împărţită în toaletă

19 octombrie 2011 - 11.33
De: 
MIHAELA BADEA

Poliţiştilor de frontieră şi vameşilor de la Naidăş le intrase şpaga în sânge şi nu s-au dat în lături de la nimic ca să adune cât mai mulţi bani de la traficanţii de tutun netimbrat adus din Serbia.

„Legalizată” în Vama Naidăş, colectarea sumelor de bani de la contrabandişti s-a făcut fără perdea, în sensul că poliţiştii de frontieră şi vameşii nu s-au ascuns unii de alţii. S-au ferit doar de camerele video aflate la vedere în Punctul de Trecere a Frontierei. Nu au avut însă habar şi de aparatura de supraveghere ascunsă de procurorii DNA în monitoarele din fiecare birou şi nu numai şi tocmai asta a făcut să fie deconspiraţi. Dacă pe anumite ture şpăgile se împărţeau la adăpostul întunericului, într-un birou în care se stingea întotdeauna becul, alţi lucrători vamali împărţeau banii murdari în WC-ul din vamă. Asta reiese şi din interceptările efectuate de procurorii anticorupţie.

„Inculpatul Aurelian Coman, inspector vamal asistent I, în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011, acţionând în cadrul grupului infracţional organizat, în calitate de şef de tură al vameşilor, a permis introducerea frauduloasă a unor transporturi de ţigări în ţară prin punctul de trecere a frontierei, şi-a dat acceptul cu privire la altele, şi-a asumat rolul de a colecta sumele obţinute cu titlu de mită şi de a le preda lucrătorilor de poliţie, pentru a fi împărţite între aceştia. Actele descrise mai sus, în care s-a implicat direct Coman Aurelian Dan, sunt următoarele: La un moment dat, investigatorul sub acoperire Iovu Marian Daniel se deplasează împreună cu şeful de tură al lucrătorilor vamali, Dan Coman, într-o toaletă din incinta PTF Naidăş. Dan Coman spune „Închide uşa!” şi apoi pune o sumă de bani pe o etajeră din baia respectivă. „12, 13, 14, 15... 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15” şi îi întinde investigatorului o parte din bani”, se arată în rechizitoriu.