Menu

Articol

0 Comentariu

„Acţiunea platanul”! Ioan Popa continuă defrişarea pe malul Bârzavei, în Reşiţa

Primarul Reşiţei, Ioan Popa, după ce a redecorat cu platani malul râului Bârzava, din centrul civic până în dreptul fostei centrale termice a oraşului, continuă proiectul în josul râului, până în curbura din zona Triaj. În toamna şi iarna anului trecut, primarul s-a luptat cu trotuarul spart, cu sălciile bătrâne şi cu romanticii ataşaţi de sălciile plângătoare. A tăiat sălciile, amenajând cu finanţare de la bugetul local şi cu forţele proprii ale Primăriei o promenadă, şi plantând platani, în ciuda contestaţiilor specialiştilor în arhitectură verde.

Pruni, cireşi sau platani?!

Bine, trotuar nou a vrut toată lumea, dar la platani părerile au fost împărţite. Unii ar fi vrut pruni, alţii cireşi, fiincă aceştia dau prune şi cireşe! Până la urmă, reşiţenii au fost de acord şi cu platanii, cu condiţia să dea umbră. Primarul Popa garantează că platanii săi vor da umbră deja de la vară, mai ales că aceştia au o garanţie de 4 ani, de la momentul plantării, garanţie oferită de firma din Italia care i-a livrat.

Sălciile bătrâne au fost rase!

Lucrările continuă, în aceste zile în josul Bârzavei, de la locul în care a fost deja construit noul pod, care va face legătura oraşului cu noul supermarket ce va fi ridicat pe malul drept al râului. Până astăzi, au fost tăiate sălciile bătrâne de 40 de ani, de la pod, până la pasarela din dreptul cartierului Mociur. Urmează pavarea trotuarului cu dale şi plantarea şirului de platani.

„O, platanenbaum!”

Având încredere că platanii vor prinde rădăcini şi vor înfrunzi, se zvoneşte că angajaţii primăriei Reşiţa se pregătesc ca în perioada Crăciunului din acest an, să-i cânte primarului tradiţionalul cântec de iarnă, „O, platanenbaum!”

 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog