Menu

Articol

0 Comentariu

Aeroportul Caransebeş, eternul subiect de dispută

Şedinţa de Consiliu Judeţean Caraş-Severin a debutat astăzi, 12 iunie, cu o dispută. Pe masa consilierilor erau flyer-e pentru promovarea unei şcoli ce ar putea lua fiinţă la Caransebeş. Silviu Hurduzeu, preşedintele CJ, a ţinut să atragă atenţia consilierilor să nu pice în plasa unor jocuri de culise.

„Acest domn Olaru are doar trei acţiuni la Aeroportul Caransebeş şi este în măsura de a stabili strategii. Există un proces pe rol între Consiliul Judeţean şi acţionariatul majoritar. De ce să nu aşteptăm să se termine acest proces?”, a precizat Silviu Hurduzeu, referindu-se la unul dintre acţionari. Reprezentanţii judeţeni spun că Aeroportul Caransebeş este concesionat pe o perioadă foarte mare, iar acest proces ar putea rupe acest contract, lucrurile fiind complicate şi în ceea ce priveşte acţionariatul.

Gabriel Olariu a făcut recent declaraţii cu privire la o nouă instituţie şcolară care se doreşte a pregăti mecanici, categoriile A şi B, pentru avioane. Lugojeanul a mai spus că a făcut demersuri pentru ca Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar să elibereze autorizaţiile necesare. În orice caz, problema concesionării aeroportului se discută de mai mulţi ani. Singurul lucru bun care se întâmplă aici este activitatea Aeroclubului, unde sub îndrumarea lui Cristian Iorgov, unul dintre cei mai buni piloţi de acrobaţie din România, 16 tineri urmează cursurile de zbor.

Powered by Jasper Roberts - Blog