Băsescu şi discursul ursului

În data de 2 februarie, conform calendarului popular, este Ziua Ursului. O zi extrem de importantă din an, deoarece, conform tradiţiei, dacă este vreme însorită şi ursul îşi vede umbra, se va speria de umbra sa şi se va băga din nou în bârlog, prevestind încă 40 de zile de iarnă şi ger. Dacă este cer înnorat, ursul va ieşi din bârlog anunţând, astfel, că se desprimăvărează. Credinţa aceasta ţine de ciclurile anotimpurilor, precum şi de puterile magice conferite unor animale de credinţa populară. Dar mai ţine şi de o idee foarte simplă, că lucrurile sunt în continuă evoluţie şi este normal ca, dacă astăzi îţi este rău, mâine o să-ţi fie bine, iar dacă astăzi este bine, te poţi aştepta ca mâine să fie invers.

Preşedintele Băsescu foloseşte şi el discursul ursului, pentru că, întors de la Bruxelles, le promite românilor că dacă astăzi ţara se ţine de austeritate, rabdă îngrădirile şi sacrificiile economice, mâine-poimâine, urmaşii vor avea parte de o casă confortabilă, iar dacă nu, atunci vor lăsa urmaşilor drept moştenire numai datorii. În spirit, şi conform credinţei populare de care vorbeam, discursul este corect. Însă acest mesaj le-a fost transmis românilor chiar şi de Ceauşescu, apoi de către toţi liderii politici din pădurea capitalistă numită România. Adică, azi e rău, dar mâine va fi bine. Să ne amintim şi de sloganul Convenţiei Democratice, de prin 1996, în care se spunea: „Până acum poporul s-a sacrificat, a sosit vremea să se sacrifice politicienii, pentru ca de mâine românilor să le fie bine”. Nimic nu s-a materializat. Pentru că măsurile de austeritate pot asigura supravieţuirea. Dar numai austeritatea, fără măsuri care să stimuleze oamenii, să le dea încredere, entuziasm şi speranţă, nu se realizează dezgheţul.

E limpede că oamenii nu mai cred în aceste discursuri, motiv pentru care au ieşit în stradă să protesteze, motiv pentru care sondajele indică o cădere accentuată a încrederii în Puterea actuală, dar şi o mare neîncredere în toată clasa politică. Deoarece acest discurs este considerat o scuză care poate acoperi nepriceperea celor care conduc, precum şi sărăcia populaţiei, la nesfârşit. Mereu şi mereu, astăzi e rău, dar mâine va fi bine. Cei peste 20 de ani de îngheţ economic, în care râurile bunăstării nu au început să curgă, au determinat populaţia să fie sceptică la mesajul ursului. E o stare de dezamăgire şi scepticism de nu se mai poate. Vorba lui Nenea Iancu: „Această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!”.

În schimb, în acest început de an, s-a câştigat ceva. Oamenii au ieşit din bârlog şi nu se mai sperie de propria umbră. Mă rog, unii dintre ei.

Nu demult am făcut o afirmaţie pe care nu o retractez, însă vreau să o explic pe scurt. Am zis că, personal, nu mai vreau proteste. Că vreau ca evidenta stare de nemulţumire a populaţiei să fie rezolvată în plan politic, aşa cum se procedează într-o democraţie. Dar, se vede bine, oamenii rezistă în proteste, simţind că nu aceasta este democraţia pe care şi-au dorit-o. Prin urmare, este obligatoriu să se schimbe ceva, pe ici, pe colo, şi anume în părţile esenţiale.