Boc, pompierul atomic!

În istoria politicii româneşti, nu ştiu să fi avut un ministru, ca să nu mai vorbim de un şef de guvern, care să-şi fi etalat priceperea şi hărnicia în faţa ziariştilor şi a ţării întregi. Până în urmă cu trei ani am crezut că aceşti oameni nici măcar nu se apleacă să-şi lustruiască pantofii, darămite să facă un lucru ce ar impresiona poporul.

A fost nevoie ca Dumnezeu, prin dorinţa expresă a lui Traian Băsescu, să-l pună pe Emil Boc în fruntea guvernului, pentru a ne da seama că nu toţi prim-miniştrii se pricep doar la gargară politică şi la consumat gazul statului degeaba. Nu o dată, Boc ne-a arătat că este un tip cât se poate de normal care, înainte de a intra, accidental, în politică, a făcut de toate în satul său de lângă Cluj: mergea cu bivolii la păscut, ştia să tragă brazda cu coasa, să crape lemnul cu securea ori să joace fotbal.

Ultima demonstraţie în materie de hărnicie ne-a fost făcută în direct la televiziune, unde am văzut un prim-ministru cu lopata în mână, curăţând zăpada de pe un drum care nu se mai vedea de sub nămeţii de un metru. Cu mânecile sumese, premierul muncea din greu sub privirile mai mult sau mai puţin admirative ale militarilor mobilizaţi de urgenţă de comandamentul de iarnă coordonat chiar de el.

În acele momente, sublime pentru posteritate, Boc nu mai era prim-ministrul României, ci se metamorfozase în pompierul atomic. Din postura politicianului integru şi insensibil la atacurile Opoziţiei, ajunsese salvatorul României acoperită de troiene. O ţară întreagă se uita înfrigurată, dar şi admirativ, la lopata primului-ministru care, cu siguranţă, ar merita să fie aşezată într-un muzeu, alături de alte valori naţionale.

Dincolo de hazul stârnit de acele imagini, cu un prim-ministru transpirând la munca de jos, ar putea sta demagogia ieftină a politicianului format la şcoala lui Băsescu. După ce timp de două săptămâni a fost unul dintre cei mai huliţi oameni din România, Emil Boc a socotit că este momentul să arate poporului că lui nu-i este indiferentă suferinţa acestuia. A aşteptat să ningă, să viscolească şi să se troienească nişte drumuri naţionale pentru a coborî la munca de jos.

Cu lopata lui fermecată, Boc a încercat o împăcare cu poporul pe care a făcut atâtea experienţe în ultimii ani. Pentru asta ar fi în stare să răstoarne munţii, nu doar să deszăpezească o maşină abandonată pe marginea drumului. Din păcate pentru pompierul atomic, tot mai puţini sunt cei care mai cred în vorbele şi, mai ales, în faptele sale.