Caransebeşul are recunoaşterea de Oraş Martir din partea deputaţilor României

15 decembrie 2011 - 21.40
De: 
SAVA NIKOLICI

Prin votul a peste 200 de deputaţi, astăzi s-a aprobat proiectul de lege prin care municipiul Caransebeş este declarat „Oraş Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989“. Chiar dacă aceasta vine după 22 de ani de la evenimentele sângeroase ale acelui decembrie, localnicii consideră că este un gest reparatoriu, de recunoaştere a eroismului celor ce au ieşit în stradă şi s-au jertfit pentru libertate.

Caransebeşul a fost cel de-al treilea oraş din România liber de comunism, după Timişoara şi Lugoj, şi înaintea Bucureştiului şi a altor oraşe din ţară. Referindu-se la semnificaţia acestui moment, primarul Ion Marcel Vela ne-a mărturisit: „Declararea Municipiului Caransebeş ca Oraş Martir al Revoluţiei din Decembrie 1989 este un merit al revoluţionarilor, cât şi al populaţiei care, în ziua de 21 decembrie 1989, au făcut din Caransebeş al treilea oraş din România liber de comunism, după Timişoara şi Lugoj. Mulţumesc liderului Revoluţiei, Zaharia Drăghiţă, şi preşedintelui Asociaţiei 21 Decembrie, judecătorul Mihai Rădulescu, pentru că au întocmit documentarea tehnică a acestei iniţiative legislative, cât şi senatorului liberal Raymond Luca, preşedintele Comisiei Parlamentare care a depus acest proiect de lege şi care, ne-a promis în decembrie anul trecut, că într-un an se va întâmpla acest lucru. Totodată, mulţumesc şi celorlalţi senatori şi deputaţi din Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, tuturor membrilor formaţiunilor politice şi ai minorităţilor, precum deputatul PD-L Gheorghe Hogea şi deputatul PSD Victor Socaciu, care în plenul celor două camere au votat acest proiect de lege, simbolic pentru ei, dar important pentru noi caransebeşenii“.

Comentarii

Nu stiu de ce-i multumeste Vela lui Draghita.Poate pentru ca i-a facut rost de un certificat de revolutionar in fals,tot Caransebesul stie ca acest Vela nu a participat la Revolutie! Pe vremea aceea era doar un marunt turnator la securitate iar Misu Radulescu a fost huiduit de miile de manifestanti in fata primariei pentru conduita ordinara pe care a avut-o in timpul lui Ceausescu! Nu ar strica ca organele de cercetare penala sa ia la puricat aceste organizatii de falsi revolutionari care si-au vandut sufletul pentru un pumn de bani si privilegii si sa-i aduca acolo unde le este locul, in fata instantelor de judecata!

Opţiuni de afişare a comentariilor

Alege modalitatea preferată de afişare a comentariilor şi apasă "Salvare opţiuni" pentru a activa modificările propuse.