Certificate de cazier, eliberate şi la Caransebeş şi Oraviţa
Persoanele fizice fără antecedente penale pot obţine de acum cazierul juridic şi de la Poliţia Caransebeş. De asemenea, din data de 1 martie, acelaşi sistem va fi implementat şi va funcţiona şi la Oraviţa.
Programul de lucru la cele două unităţi de poliţie, Caransebeş şi Oraviţa, va fi în fiecare zi de luni, marţi, miercuri şi joi între orele 9.00-11.00.
Persoanele care au antecedente penale şi persoanele juridice îşi pot procura cazierul judiciar în continuare doar de la Serviciul Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Pentru eliberarea cazierului judiciar cererea se depune de către persoana fizică personal la unitatea de poliţie de la locul de naştere, domiciliu sau reşedinţă, însoţită de un timbru fiscal în valoare de doi lei, chitanţă eliberată de Trezorerie privind achitarea taxei pentru cazier în valoare de 10 lei, cartea sau buletinul de identitate. Pentru persoanele născute în România şi fără antecedente penale, certificatele de cazier se eliberează pe loc, pentru persoanele cu antecedente penale în termen de cel mult trei zile, ca şi pentru cele născute în alte ţări.

De ce nu ne mai plac cărţile? Pentru că sunt lungi, pentru că sunt late, sunt prea groase, sunt prea înalte (înalte, în sensul că propun subiecte situate deasupra preocupărilor noastre cotidiene, ori că se află pe raftul de sus al bibliotecii, raft pe care îl vizităm foarte rar sau deloc). Pentru că sunt...

Comentarii recente
în urmă cu 5 minute 2 sec
în urmă cu 21 minute 33 sec
în urmă cu 25 minute 23 sec
în urmă cu 6 ore 30 minute
în urmă cu 10 ore 34 minute
în urmă cu 10 ore 34 minute
în urmă cu 10 ore 55 minute
în urmă cu 13 ore 46 minute
în urmă cu 13 ore 47 minute
în urmă cu 1 zi 5 minute