Emanciparea ţiganilor

Mâine se împlinesc 156 de ani de la dezrobirea ţiganilor, prin promulgarea unei legi speciale în Principatele Româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Ziua de 20 februarie este una foarte importantă pentru ţigani - sau romi, cum li se spune mai nou descendenţilor de la 1856. Este atât de importantă această zi, încât până şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, s-a implicat în organizarea ei, prin diferite manifestări specifice. Mai mult, Gitenstein a afirmat că Guvernul şi Ambasada SUA sunt pregătite să ajute ţiganii din România să trăiască pe picior de egalitate cu românii.

Sigur, ţiganii nu au fost dintotdeauna ce sunt astăzi. Emanciparea lor nu a fost un proces simplu, consumat peste noapte, ci s-a întins de-a lungul a cel puţin două veacuri. Veniţi în Europa cel mai probabil din India, ţiganii au fost priviţi, de la început, ca o entitate de mâna a doua, de unde şi numeroasele privaţiuni la care au fost supuşi de-a lungul istoriei. Să ne amintim şi să nu uităm că au fost victimele Holocaustului, că mai tot timpul au fost marginalizaţi la propriu, nu doar la figurat, că au fost mereu asemuiţi cu oamenii răi din societatea românească, dar şi din alte ţări. Oricât ar părea de pueril exemplul, să recunoaştem că şi astăzi mai sunt mame şi bunici care îşi sperie copilaşii şi nepoţeii cu clasica expresie: „Dacă nu esti cuminte, vine ţiganul şi te bagă în sac“.

Ei bine, expresia a trecut, iar ţiganii care umblau prin sate şi printre blocuri cu sacul în spate plin de oale, cratiţe, ace, brice şi carice au cam dispărut. Romii se vântură acum în lumea largă şi îşi cer drepturile de cetăţeni ai Uniunii Europene. Cu maşini scumpe şi mulţi bani la teşcherea, deşi nu am prea auzit să muncească vreunul prin Germania sau Italia.

De la faptele comise de ei pe malul Senei, franţujii au ajuns să ne facă şi pe noi ţigani, la manifestările oficiale, pe posturi de televiziune sau întreceri sportive. Dacă astfel de porniri rasiste ar avea loc la Bucureşti ori în oricare altă parte a României, cu siguranţă că sancţiunile şi oprobriul comunităţii internaţionale nu ar întârzia să apară. Franţei, însă, i se iartă orice. Doar e o mare şi puternică naţiune a Europei şi a lumii civilizate.

Dincolo de toate aceste considerente, să nu uităm că sunt destui ţigani care îşi reneagă originea, fie de ruşine, fie de teama unor consecinţe viitoare. Recesământul de anul trecut din Caraş-Severin a relevat faptul că în localităţi cunoscute cu mulţi locuitori de etnie romă, oamenii au refuzat să recunoască acest lucru. Este exemplul comunelor Dognecea şi Glimboca, unde doar trei persoane au acceptat că au origini cu care se mândresc, deşi numărul acestora este de ordinul sutelor.