Menu

Articol

0 Comentariu

Festivalul Internaţional Sabin Pautza, Reşiţa – vibraţii de culoare şi muzică

„Festivalul Internaţional Sabin Pautza” – ediţia a III-a, desfăşurat sub mottoul enescian „În artă cea ce contează este să vibrezi tu însuţi şi să-i faci pe alţii să vibreze”, s-a deschis, în această seară, la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa, sub semul unor discursuri vibrante, al vibraţiilor de culoare din expoziţia de pictură a lui Bogdan Piperiu şi al vibraţiilor muzicale.

Amfitrioana evenimentului, Camelia Duca, a programat şi coordonat o seară extrem de densă, în care personalităţile prezente au vorbit inspirat, lucrările de artă au „vorbit” şi ele în limbajul plastic, iar muzica a învăluit serata cu ritmuri şi vibraţii inedite.

„Iată că prin efortul susţinut al reşiţenilor, iubitori de cultură, am ajuns la cea de-a III-a ediţia a Festivalului Internaţional Sabin Păuţa. Sabin Păuţa, o perosnalitate marcantă a Banatului Montan, a României şi a lumii întregi. Am reuşit să ducem mai departe acest festival, să umplem Reşiţa cu muzică bună, şi nu numai cu muzică, anul acesta şi cu pictură, cu recitaluri. Avem oaspeţi de la Londra, de la Bucureşti, din Germania. Iată un festival care îşi merită pe deplin numele, un festival care ne trebuia, care trebuia reşiţenilor, pentru că emoţia ne aduce bucuri, pentru că lumina o găsim în suflete, iar bucuria lucrului bine făcut şi împărtăţit cu cei din jur trebuie să ne dea identitate”, a afirmat Camelia Duca, iniţiatoare şi coordonatoare a festivalului.

În deschidere au vorbit gazda evenimentului, Dumitru Ţeicu – directorul muzeului reşiţean, Felicia Qvint – preşedinta Clubului Lions Onix Reşiţa, şi Virgiliu Oprişa – preşedintele Clubului Rotary Reşiţa, cele două cluburi fiind partenere ale festivalului.

Referindu-se la pictura lui Bogdan Piperiu, din expoziţia „Xplore Mistic-Abstract”, criticul Călin Chincea a remarcat luminozitatea caldă, dar şi echlibrul culorilor, în care culorile complementare sunt stăpânite de griuri elaborate. Chincea a mai precizat că, deşi artistul se revendică din curentul pur abstract, l-ar aşeza mai degrabă în zona expresionismului abstract. Criticul Ada D. Cruceanu a subliniat sursele mitologice, autentic româneşti, ale multor lucrări din expoziţie.

Artistul plastic Bogdan Piperiu, stabilit de aproxmativ şase luni în Germania, a spus că expoziţia va fi itinerantă, Reşiţa fiind prima etapă, după care, la sfârşitul lunii iunie, va pleca în Germania, la Ulm, Köln, Tüttingen, apoi la Londra.

După vernisarea expoziţiei, a fost lansat CD-ul „Sabin Pautza – Opera Omnia”, vol. 13, prezentat de Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, de la Londra, care a precizat că discul prezintă trei piese luminoase, cu influenţe folclorice, fiind un disc „care te acaparează şi nu te lasă să faci nimic altceva”. Iar maestrul Sabin Păuţa, cu o evidentă notă de umor, a spus: „Îmi place mult să particip la astfel de evenimente, pentru că aud despre mine lucruri la care nici nu m-aş fi gândit!”

Ultima parte a seratei a aparţinut trupei The Road Band: Cristi Jakab (chitară, voce), Andrei Giulvezan (chitară bas), Lorand Balogh-Remelei (clape, backing voice), Constantin Borozan (baterie), care prezentat un concert pop-rock.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog