Menu

Articol

0 Comentariu

„Ghiozdanul cu bucurii“. O clipă de fericire pentru elevii mai puţin norocoşi din Reşiţa

Cu tote că anul şcolar a început în septembrie, mulţi copii nu au rechizite şi merg la şcoală cu ghiozdane rupte sau cu o simplă sacoşă. Destinul lor poate să fie unul fabulos, iar pentru a îi ajuta să îşi îndeplinească visele, oameni cu suflet sunt alături de ei.

Astfel a luat fiinţă campania „Ghiozdanul cu bucurii“ care a ajuns ieri la elevi din două şcoli ale municipalităţii reşiţene. Este vorba despre şcoala din Dealul Crucii şi Moniom, unde învaţă mulţi copii ce provin din familii defavorizate.

Astfel, reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin împreună cu elevi de liceu și tineri din cadrul Centrului de Tineret Moniom au reușit să aducă zâmbetul pe chipul unor copilași, dornici să obţină rezultate bune la învăţătură.

Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean spune că „ ne-am alăturat acestei campanii din dorinţa de a oferi un spijin tinerilor cu posibilităţi reduse se a avea un start mai uşor în primii ani de şcoală, prin dăruirea unor ghiozdane cu toate cele necesare. Suntem convinși că educația este aspectul cel mai important al unei societăți şi tocmai de aceea vom continua să fim alături de tinerii cărăşeni şi pe viitor“.

Powered by Jasper Roberts - Blog