Menu

Articol

0 Comentariu

Grapefruit de câţiva eurocenţi!

A trecut Paştele, preţurile la leuştean, ceapă verde şi dragavei au revenit la normal, iar acest lucru nu poate decât să-i bucure pe pensionarii care mai au de aşteptat până când li se vor mări pensiile, la vară. Şi ouăle din galantare s-au ieftinit brusc, chiar şi preţul caşului de oaie înregistrează un recul, ca să nu mai vorbim de pătrunjel care au ajuns să se vândă cu un leu două legături.

După cum observăm, ceapa verde, dragaveiul, leuşteanul ori pătrunjelul sunt produse sută la sută româneşti. Crescute în pământul ţării. Ştim ce mâncăm, cum ar veni. Nu la fel stau lucrurile în cazul legumelor şi fructelor din import. În principal, a roşilor şi castraveţilor. Faţă de decembrie şi ianuarie, scăderea este nesemnificativă. Depinde de unde îţi faci cumpărăturile şi cine este comerciantul. Roşiile chery, despre care se zice că sunt singurele care ne amintesc de aroma şi gustul celor crescute în grădina bunicii, sunt mai scumpe, undeva la doi euro şi ceva. Bine, sunt şi roşii care costă doar un euro şi jumătate, însă cu astea ai toate şansele să le păstrezi în frigider până la toamnă, în panere (amestecate cu merele poloneze care au invadat supermarketurile) ori să le ţii pentru decor. Ele sunt crescute să nu se strice, să reziste săptămâni la rând în condiţii de temperaturi extreme. La fel ca şi ardeiul gras de la care ţi se colorează limba în roşu, galben şi portocaliu atunci când  îl mănânci.

Tot scumpe sunt şi fructele. Cele străine, căci ale noastre nu există. Cu o singură excepţie: grapefruitul care se vinde cu nici doi lei. Da, aţi citit bine, doi lei, indiferent de ţara lui de origine, după ce timp de cinci luni a costat de la şase lei în sus. Dacă nu aş şti că acest fruct se recoltează în noiembrie-decembrie, aş zice că e o făcătură la mijloc. Dar şi aşa, cum să laşi 4-5 lei la kilogram? Asta doar dacă unii n-or crede că s-a întâlnit hoţul cu prostul, cum se spune pe la noi.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog