Menu

Articol

0 Comentariu

Într-un judeţ cu mulţi tineri plecaţi în Occident, sporul natural rămâne negativ

Datele statistice, referitoare la indicatorii sociali, relevă faptul că în Caraş-Severin sporul natural (reprezentând diferenţa dintre copiii născuţi vii şi persoanele decedate) înclină tot mai mult balanţa spre cei care pleacă din această lume. De altfel, şi numărul pensionarilor scade de la lună la lună. Astfel, în primul trimestru al anului, numărul acestora era de 72.830, faţă de 73.452 în aceeaşi perioadă a anului trecut, şi de 73.257, înregistraţi la sfârşitul anului 2018.

În primele patru luni ale anului, în Caraş-Severin s-au născut-vii 621 de copii, cei mai mulţi în ianuarie şi martie – 178, respectiv 172. În privinţa decedaţilor, lucrurile se schimbă complet. În ianuarie – 374, februarie – 346, martie – 416 şi în aprilie 330. În total, 1466 de persoane au murit în această perioadă, sporul natural fiind de – 855.

În privinţa căsătoriilor, 379 de cupluri au spus „Da” în faţa ofiţerului stării civile, în timp ce alte 138 au pus punct mariajului lor. 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog