La 16 ani, spărgător de maşini

26 ianuarie 2012 - 14.09
De: 
SAVA NIKOLICI

Un tânăr în vârstă de 16 ani cu antecedente penale la activ a fost identificat şi reţinut de lucrătorii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Reşiţa, sub acuzaţia de furt calificat.

Poliţiştii au informaţii că, în decurs de o lună - 7 decembrie 2011 - 6 ianuarie 2012 -, tânărul L.A. a comis un număr de şase furturi din autoturismele parcate în municipiul Reşiţa. Prefera autoturismele care se deschideau cu chei potrivite şi pe care le lăsa fără CD-playere, pe care mai apoi le vindea la piaţa de vechituri de la „Gloria“. Patru dintre ele au fost recuperate de către poliţişti.

Tânărul nu este la prima abatere de acest fel. Anul trecut, în luna august, împotriva sa a fost începută o altă urmărire penală, tot pentru infracţiuni de furt din autoturisme. Poliţiştii îl vor prezenta instanţei cu propunerea de arestare pentru furt calificat în formă continuată.