Menu

Articol

0 Comentariu

La Gyula se desfăşoară evenimente dedicate Centenarului Marii Uniri

Autor: 

În zilele de 6 şi 7 iulie, la Gyula, în Ungaria, au avut două manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri: manifestarea „Lungul drum al Unirii”, care a cuprins o conferinţă şi un concert de muzică folk a artistei reşiţene Maria Gheorghiu, şi Concursul Internaţional de Şah „Alexandru Hoţopan”. La ambele manifestări a a fost prezent Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula.

Sub genericul „Lungul drum al Unirii”, Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, cu sprijinul Direcției pentru Cultură şi a Bibliotecii Județene „A.D. Xenopol” Arad, la sediul UCRU din Gyula a avut loc vineri, 6 iulie 2018, o conferință istorică și un concert folk. Au participat la eveniment, printre alţii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), Cristian Daniel, consul la Consulatul General al României la Seghedin (Szeged), Adrian Șimon, directorul Direcției Județene pentru Cultură Arad, precum şi reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Ungaria.

Manifestarea a cuprins patru prezentări legate de condițiile, împrejurările și personalitățile care au contribuit la realizarea Marii Unirii din 1918: Dorel Sinaci,– „Vormärtz-ul (perioadă din istoria Germaniei care precede Revoluția din 1848, din martie, în statele Confederației Germane – n.a.) românilor ortodocși din Banat și Crișana”; pr. prot. Aurel Becan – „Români din Ungaria, participanți la făurirea Marii Uniri”, Adrian Șimon – „«Ruptură totală», negocierile dintre Consiliul Național Român și Ministrul pentru minorități Oszkár Jászi” și prof. univ. dr. Corneliu Pădurean– „Ștefan Cicio-Pop – părinte al Patriei”. Valoarea simbolică și importanța conferinței a fost subliniată și de consulul general Florin Trandafir Vasiloni, în cuvântul său.

În partea a II-a a acestei manifestări, solista de muzică folk Maria Gheorghiu, originară din Reşiţa, a susţinut un recital apreciat, prin sprijinul Institutului Cultural Român, ce a conţinut piese româneşti cunoscute, dar şi melodii din ultimul său album, intitulat: „Câmp de lavandă”.

Sâmbătă, 7 iulie 2018, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, la Gyula, s-a desfăşurat Concursul Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan”. Organizatorii evenimentului au fost Asociaţia Şahiştilor Români din Ungaria, Uniunea Culturala a Românilor din Ungaria (UCRU) si publicația “Foaia Românească”. Consulatul General al României la Gyula a sprijinit organizarea acestei competiții, care este deja o tradiție în calendarul comunității românești din Ungaria.
La competiţie au participat 19 sportivi din România, Ungaria și Serbia, la diverse categorii de vârstă. Au urmărit concursul alți zeci de participanți, printre care antrenori, arbitri, părinţi ai micilor sportivi şi iubitori ai şahului. O prezenţă aparte au constituit-o în concurs patru etnici români din Serbia, precum şi delegaţia de sportivi sosită de la Alba-Iulia. Inițiatorul acestei manifestări este prof. Ioan Cozma, etnic român originar din Gyula, șahist, membru al coralei “Pro Musica”, dar și mentorul ”Asociației Șahiștilor Români din Ungaria”.

Consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a salutat în cuvântul său participanţii şi a premiat învingătorii. Concursul, aflat la cea de-a noua ediţie, poartă numele regretatului Alexandru Hoţopan, fost jurnalist, redactor-şef al revistei “Foaia românească” între anii 1970-1990, mare iubitor al şahului, care timp de mai mulţi ani a organizat numeroase competiţii de şah pentru românii din Ungaria. Tot el a fost şi cel care a iniţiat mişcarea de dansuri populare a copiilor români din Ungaria, “Periniţa”.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog