Menu

Articol

0 Comentariu

La Reşiţa va fi dezvelit, probabil, cel mai frumos bust din oraş

La Reşiţa, în faţa Casei de Cultură a Sinficatelor va fi dezvelit, astăzi, la ora 17.00, bustul artistului plastic reşiţean, Iulian Vitalis Cojocariu. Bustul este unul dintre cele mai frumoase opere monumentale din Reşiţa, reuşind să surprindă figura lui Iulian Vitalis Cojocariu într-un mod expresiv, iar întregul monument arată o concepţie originală, puternică şi echilibrată. Soclul monumentului sugerează un şasiu de tablou sau o poartă deschisă spre altă lume. Capul, realizat din teracotă, cu fruntea înaltă şi chipul brăzdat de suferinţă, este, totuşi, luminos, iradiind o calmă bucurie, sugerând o atitudine mediatativă, a unui înţelept care a descoperit o parte din sensurile vieţii. Este chipul unui profet. De altfel, cei doi artişti bulgari, prietenii şi discipolii lui Bebe Cojocariu, nu încetează să vorbească despre faptul că artistul reşiţean „a fost o mare personalitate şi un foarte mare artist”!

Pictorul Iulian Vitalis Cojocaru, cunoscut între prieteni cu numele Bebe Cojocariu, s-a născut în anul 1939, la Vârciorova, Caraş-Severin, a urmat cursurile Facultăţii de Arte Plastice din Timişoara, şi şi-a desfăşurat cea mai mare parte a actvităţii artistice la Reşiţa. Despre viaţa şi opera lui Bebe Cojocariu s-au scris cărţi şi au fost realizate filme. Fiind unul dintre artiştii apreciaţi ai taberelor internaţionale de pictură de la Veliko Târnovo, din Bulgaria, a produs o puternică impresie asupra artiştilor participanţi. După moartea lui Bebe Cojocariu, în anul 2013, doi artişti bulgari, Bogdan Aleksandrov şi Georghi Minchev, au decis să-i facă bustul, în semn de repect şi aducere aminte. Bustul a fost realizat în anul 2014 şi a fost donat, anul acesta, Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Marian Apostol, a fost cel care a condus lucrurile în aşa fel, încât bustul să fie aşezat în parcul din faţa Casei de Cultură. Bogdan Aleksandrov şi Georghi Minchev au venit şi au muncit pentru înălţarea monumentului.

Tot astăzi, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, în cadrul evenimentului „Reşiţa în 10 dimensiuni”, de la ora 18.00, va avea loc lansarea unui volum de poezie al lui Dumitru Cristănuş, după care scriitorii Olga Neagu, Constantin Rupa şi Anton Georgescu vor primi titlul de „Seniori ai culturii”. 

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog