Menu

Articol

0 Comentariu

Lecţie de Mediu la Caransebeş

Autor: 

Pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, aniversată în fiecare an la 5 iunie, Primăria Caransebeş, Colegiul Naţional „Traian Doda” şi Biblioteca Municipală „Mihail Halici” au organizat marţi cea de-a XI-a ediţie a manifestării „Un mediu sănătos începe cu tine”.

Acţiunea a început cu un dialog privind necesitatea şi obligaţia cetăţenilor de a ocroti şi proteja planeta, apoi, fiindcă vacanţa de vară se apropie şi majoritatea copiilor urmează să-şi petreacă o mare parte din timp în aer liber, în natură, li s-a explicat elevilor că un corp sănătos nu poate exista într-un mediu sufocat de poluare, de aceea este esenţial să avem grijă de planeta noastră ca de noi înşine, deci este imperios necesar să păstram curăţenia şi să avem grijă de mediul înconjurător.

„Totodată, am încercat şi noi, organizatorii, să explicăm încă o dată importanţa colectării selective a deşeurilor, care constituie baza refolosirii acestor deşeuri şi care se transformă în produse utile noi, iar în acest fel scade consumul de resurse naturale, în special petrol, apă şi energie”, a spus Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”.

Manifestarea a continuat cu „Marşul verzilor”, derulat între Bibliotecă şi Colegiul Naţional „Traian Doda” – Corp B, străbătând centrul civic al oraşului. Pe tot parcursul drumului au fost împărţite pliante informative cu conţinut ecologic, încercându-se astfel sensibilizarea unui număr cât mai mare de cetăţeni cu privire la problemele legate de păstrarea calităţii mediului în care trăim.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog