Legitimaţiile vechi sunt valabile pentru autobuzele noi
Primăria Reşiţa şi operatorul de transport public, Spedition RO-A-TIR, au căzut de acord în privinţa legitimaţiilor de călătorie pe mijloacele de transport locale, acordate unor categorii sociale, cu respectarea cadrului legal.
Astfel, beneficiarii Decretului-Lege 118 din 1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată la 6 martie 1945, precum şi cele deportate ori constituite în prizonieri, pot circula cu mijloacele de transport în comun până la data de 1 iulie 2011, în baza legitimaţiei care atestă această calitate. După 1 iulie, persoanele respective vor primi abonamente gratuite.
În aceeaşi situaţie se găsesc şi pensionarii cu venituri mici şi cărora Consiliul Local Reşiţa le-a oferit gratuităţi pentru transportul public de călători. La expirarea legitimaţiilor, consilierii locali vor trebui să hotărască dacă vor mai suporta sau nu această cheltuială din bugetul Primăriei.

De ce nu ne mai plac cărţile? Pentru că sunt lungi, pentru că sunt late, sunt prea groase, sunt prea înalte (înalte, în sensul că propun subiecte situate deasupra preocupărilor noastre cotidiene, ori că se află pe raftul de sus al bibliotecii, raft pe care îl vizităm foarte rar sau deloc). Pentru că sunt...

Comentarii recente
în urmă cu 5 minute 2 sec
în urmă cu 21 minute 33 sec
în urmă cu 25 minute 23 sec
în urmă cu 6 ore 30 minute
în urmă cu 10 ore 34 minute
în urmă cu 10 ore 34 minute
în urmă cu 10 ore 55 minute
în urmă cu 13 ore 46 minute
în urmă cu 13 ore 47 minute
în urmă cu 1 zi 5 minute