Locuri de muncă în spaţiul Schengen

11 iunie 2011 - 14.22
De: 
VICTOR NAFIRU

Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin anunţă persoanele interesate care vor să lucreze în străinătate că, prin intermediul Serviciului EURES, sunt disponibile 40 de locuri pentru stagiarii în ferme de crşterea animalelor, din Danemarca.

Candidaţii trebuie să îndeplinească câteva condiţii obligatorii: vârsta între 18-30 de ani, cunoaşterea obligatorie a limbii engleze, nivel bun şi foarte bun, să fi absolvit liceul agricol sau Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară, facultăţiile de zootehnie şi medicină veterinară, în 2009 sau 2010. Alte specialităţi nu sunt admise. Aplicanţii trebuie să fie flexibili cu privire la data de începere a muncii, iar carnetul de conducere şi experienţa în condusul tractorului constituie avantaje.

Doritorii vor trimite, până la data de 30 august 2011, un CV, model Europass, în limba engleză cu o poză, obligatoriu inclusă la consilierul EURES din Danemarca, Lise Lotte Bradbt, pe adresa: lib@workindenmark.dk.

Alte locuri de muncă disponibile prin Serviciul EURES sunt în Austria – mecanic auto, ajutor de birou şi 39 pentru muncitor forestier şi drujbist, Belgia, un post de şef secţie cu experienţă în tricotaj circular, în Danemarca pentru două posturi de medic oftalmolog, în Germania, 10 locuri de asistent medical, Italia, pentru doi şoferi de camion, Polonia, şase posturi de cercetător biomedical, patru de post-doctorand şi trei de cercetător asociat, în Cehia, două posturi de consultant în vânzări, cunoscător de limba germană, şi în Spania, câte cinci posturi de inginer software, inginer de calitate, inginer prelucrare hardware şi inginer pentru validare softwarw şi harwarw.

Informaţii suplimentare se obţin la AJOFM Caraş-Severin, Strada Traian Lalescu, din Reşiţa, nr. 17, etaj 2, Compartiment EURES sau la tel. 0255/212160.