Medici ignoraţi şi pacienţi puşi pe drumuri

1 iunie 2011 - 22.01
De: 
VICTOR NAFIRU

Ca în fiecare an când vine vorba de semnarea contractului-cadru încheiat de medicii de familie cu Casele de asigurări de sănătate, lucrurile o iau razna. Casa zice într-un fel, medicii o ţin pe a lor, iar de pierdut, pierd pacienţii asiguraţi.

Vechiul contract-cadru a expirat ieri, iar cel nou, teoretic, ar fi trebuit să intre în vigoare astăzi. În realitate, în cursul zilei de astăzi şi, probabil, în următoarele din această săptămână, Casa s-a jucat cu nervii medicilor de familie şi asiguraţilor. Neavând un contract la îndemână, medicii n-au mai eliberat reţete gratuite şi compensate, spre disperarea bolnavilor care au ajuns bătaia de joc a sistemului de sănătate. Maria Preda, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Caraş-Severin, ne mărturisea că aflase despre intenţia CJAS de a încheia cu medicii acte adiţionale la contractul-cadru de anul trecut, raportat la prevederile celui din acest an, până când lucrurile se vor clarifica. Un lucru cel puţin bizar, în condiţiile în care în Monitorul Oficial nu s-au publicat nici măcar normele metodologice de funcţionare a regulamentului. „Medicii au dreptate să nu semneze un astfel de act adiţional, cât timp nu ştiu ce prevede contractul nou, mai cu seamă că acesta, din câte am aflat şi noi, cuprinde mai multe aspecte cu care nu sunt de acord“, ne-a mărturisit Maria Preda.

În replică, Mirela Zeman, directorul CJAS Caraş-Severin, spune că, azi noapte, părţile au căzut de acord asupra noului contract, iar normele metodologice au fost trimise spre publicare la Monitorul Oficial. Altfel spus, în luna iunie se va lucra după un act adiţional la vechiul contract-cadru, iar medicii de familie sunt invitaţi să-l semneze începând de mâine. Furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale vor depune la sediul CJAS, până în data de 6 iunie, documentele a căror valabilitate a expirat. Mirela Zeman mai spune că, pacienţii cărora li s-a eliberat reţete gratuite şi compensate în luna mai, îşi pot cumpăra medicamentele din farmacii.

Nu este exclus ca mâine, medicii de familie şi pacienţii să se trezească cu alte dispoziţii venite de la Casa de Asigurări de Sănătate.