Menu

Articol

0 Comentariu

Mesajul lui Timmermans: „Pentru numele lui Dumnezeu, nu alergaţi în direcţia greşită”

Aflat într-o vizită de lucru în ţara noastră, Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, s-a întâlnit astăzi cu şefii celor două Camere din Parlamentul României, cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul Justiţiei, dar şi cu membrii Comisiei speciale pentru redactarea propunerilor legislative legate de reforma Justiţiei.

„S-au realizat multe în ultimii 20 de ani în ceea ce priveşte consolidarea sistemului de justiţie. S-au realizat multe în ultimii şapte ani, în ultimii 11 ani de când România s-a alăturat UE. MCV-ul în vigoare e ca şi cum alergăm la un maraton şi alergăm pe ultimii 100 de metri. Mesajul meu e alergaţi, dar nu în direcţia greşită. Mai sunt câteva prevederi. Nu staţi locului şi, pentru numele lui Dumnezeu, nu alergaţi în direcţia greşită. Am discutat de finalizarea MCV la finalul lui 2019”, a mărturisit Frans Timmermans citat de ştiripe surse.ro.

La rândul său, deputa liberală de Caraş-Severin, Valeria Schelean-Şomfelean, care a face parte din Comisia specială pentru redactarea propunerilor legislative privind reforma în domeniul Justiției, ne-a declarat: „La întâlnirea cu domnul Frans Timmermans și delegația Comisiei Europene, s-au adus în discuție toate acele aspecte referitoare la modul în care au fost dezbătute și adoptate aceste proiecte legislative, referitoare la lipsa de transparență în ceea ce privește reglementările controversate, care au scos inclusiv magistrații în strada, la proteste. Concluzia a fost că România trebuie să continue eforturile din ultimii ani, în direcția consolidării statului de drept și combaterii fenomenului corupției”.

Powered by Jasper Roberts - Blog