Ministrul Funeriu a declarat că Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa este un model

Funeriu i-a îndemnat pe studenţi şi pe dascăli să facă sport!

15 Octombrie 2011- 11.17
De: 
MATEI MIRCIOANE

Universitatea „Eftimie Murgu”, din Reşiţa a sărbătorit astăzi 40 de ani de existenţă, în prezenţa ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, a fostului ministru al educaţiei, Ecaterina Andronescu, a unor invitaţi de la universităţi din ţară, din Franţa şi din Austria.

În discursul de deschidere, rectorul universităţii reşiţene, Doina Frunzăverde, a făcut un istoric al universităţii şi un istoric al industriei reşiţene, în jurul căreia s-a edificat oraşul. Doina Frunzăverde a prezentat performanţele universităţii, dar a exprimat şi o uşoară notă de reproş, în sensul că Universitatea „Eftimie Murgu” a fost clasificată la o categorie care o axează numai pe educaţie, în situaţia în care cercetarea aplicată a dat rezultate remarcabile, la universitatea reşiţeană.

Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, întâmpinat cu fanfara, a rostit un discurs nonformal, în care a lăudat realizările universităţii reşiţene şi şi-a exprimat încrederea în viitorul acesteia, un viitor care promite dezvoltarea calitativă, pe verticală, dar şi o dezvoltare a dimesniunii, pe orizontală. Extrem de relaxat, de la tribuna din Aula Mgna a Universităţii, Funeriu i-a sfătuit pe studenţi să facă sport şi să profite de perioada lor de tinereţe, o perioadă în care energia şi vitalitatea sunt maxime. Mai în glumă, mai în serios, acelaşi sfat, de a face sport, l-a adresat şi cadrelor didactice ale universităţii. Pe studenţi i-a mai îndemnat să aibă curajul să iese în faţă, pentru că viitorul este al celor curajoşi. Funeriu a mai declarat că Universitatea „Eftimie Murgu” este un model pentru universităţile centrate pe educaţie, din România.

Preşedintele judeţului Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, a vorbit şi el despre rezultatele şi despre ambiţiile universităţii reşiţene şi i-a enumerat pe dascălii care au contribuit în mod hotărâtor la edificarea Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa.

Comentarii

Cant te lauda Funeriu,si mai ales te indeamna sa faci sport,intr-un discurs la o universitate,mai bine taci si nu mai amintesti nimic,E RUSINOS,cu sau fara fanfara.

Opţiuni de afişare a comentariilor

Alege modalitatea preferată de afişare a comentariilor şi apasă "Salvare opţiuni" pentru a activa modificările propuse.