Mulţam fain! Nu avem nevoie!

În comunităţile de catolici din întreg Banatul se sărbătoreşte „Făşangul”, o sărbătoare a măştilor, a muzicii şi dansului, care începe chiar din prima lună a anului şi se desfăşoară până în ziua în care începe Postul Paştelui. Nu e de mirare că şi mulţi ortodocşi din Banat au preluat acest obicei, deoarece el nu ţine numai de un calendar religios, ci chiar de modul tradiţional de viaţă al gospodarului, din cele mai vechi timpuri.

Din perspectivă religioasă, Făşangul îi propune credinciosului să se bucure, să se distreze, deoarece vor urma zile de post şi penitenţă, zile de întristare, cu inima şi gândul la Cel care a fost sacrificat pentru a-i mântui pe oameni. Dar, aşa cum se întâmplă cu multe lucruri, poporul a preluat acest îndemn la modul oarecum excesiv, şi nu de azi, de ieri, ci de sute de ani, a transformat această perioadă într-una de chefuri, cu mâncare, băutură şi femei, cu ideea că, acoperit de mască îţi poţi permite orice fel de excese. Personal, nu consider de mirare faptul că poporului îi place să se distreze, mai ales când primeşte liber la chefuri, chiar prin „mesaj divin”. Nu e de mirare, pentru că, în mod tradiţional, gospodarul din zonele temperat-continentale europene, unde s-a născut acest obicei, nu avea altceva de făcut în această perioadă de iarnă. Porcii erau tăiaţi şi afumaţi în pod, cartofii, făina, mălaiul, tot în pod sau în pivniţă (podrum, în Banat), varza era pusă la murat, butoaiele cu vin şi cu ţuică erau şi ele puse la adăpost. Furajele pentru animale erau şi ele adunate grămadă în şoproane şi prin curţi, iar primăvara era încă departe. Astfel că în perioada ianuarie-februarie familiile tradiţionale de ţărani nu se temeau de înzăpeziri, pentru că nici nu-şi puneau problema să plece la drum cu atelajele trase de cai sau de boi, iar pentru vizite între vecini erau suficiente cărările tăiate prin zăpezile înalte. Aşa că perioada era numai bună pentru petreceri, în care oamenii se implicau cu tot entuziasmul. La sfârşit, în semn de părere de rău pentru excese, de miercurea cenuşii, îşi turnau cenuşă în cap, la propriu, şi treceau la un mod de viaţă mai sobru, specific perioadei postului dinaintea Paştelui.

Aşa a fost vreme de sute de ani şi nimic nu tulbura această ordine. Era o vreme pentru distracţie, era o vreme pentru întristare. Deşi ţăranii români ortodocşi nu au preluat decât în mică măsură obiceiul Făşangului, şi aceasta mai ales prin Banat şi Ardeal, modul lor de viaţă nu se deosebea fundamental de cel al catolicilor. Există dovezi în acest sens.

Una dintre dovezi este reacţia, din zilele trecute, a comunităţilor de români din cătunele răspândite în jurul comunei Cornereva, când li s-a propus să primească ajutoare alimentare, deoarece erau înzăpeziţi. Oamenii de acolo au refuzat ajutoarele pentru simplul motiv că au proviziile făcute pentru iarnă. Nu e nicio problemă că sunt înzăpeziţi, şi aşa nu aveau de gând să plece niciunde, au de mâncat, de băut, au furaje pentru animale, pot aştepta liniştiţi primăvara. Ţara întreagă se zbuciuma de grija satelor înzăpezite şi, când colo, mesajul celor de la Cornereva ne-a luat prin surprindere: „Iarna e foarte frumoasă dacă te-ai pregătit pentru ea. Noi ne-am pregătit!”. Adevărul este că oamenii aceia înzăpeziţi, de prin Buzău şi Vrancea, care se înghesuiau la ajutoarele alimentare, oricum nu aveau ce să mănânce, chiar dacă nu venea zăpada peste ei. E o constatare, nu o acuzaţie. Nu-i învinuiesc pe acei oameni că sunt săraci. Sărăcia are cauze adânci şi multiple, dar mi se pare miraculos şi încurajator semnalul dat de nişte oameni neştiuţi, pierduţi prin munţii şi pădurile Banatului: „Mulţam fain! Nu avem nevoie! Daţi mâncarea la alţii, care duc lipsă”.

Pentru la anul, le propun locuitorilor din Cornereva să pună de-un Făşang. Iarna va fi lungă, proviziile făcute, altă treabă tot nu au!