Ne tot înfrăţim...

Începând din 1990, schimburile de experienţă şi înfrăţirea localităţilor din două ţări a devenit o modă. Mai mult decât atât, autorităţile locale îşi fac un titlu de mândrie din aşa ceva, atunci când vorbesc de realizările mandatului lor. Dacă la început, sub imperiul curiozităţii fireşti, o astfel de conexiune era chiar interesantă, sub toate aspectele, cu timpul ea a căzut în derizoriu, tocmai datorită iniţiativelor celor care fie că nu au înţeles semnificaţia unui demers de acest gen, fie nu au nimic în comun cu administraţia.

Altfel nu-mi explic cum, de la înfrăţiri cu localităţile din ţările vecine, gen Moldova, Ucraina şi Serbia, ori cele de gintă latină, s-a ajuns la comune şi orăşele prăfuite din Asia, America de Sud şi chiar Africa. Ce model am putea importa de la un cătun din Ghana, de exemplu? Sau de la unul din Thailanda ori din Insulele Capului Verde? E adevărat, nu există o lege care să-i îngrădească pe primari şi pe aleşii locali când pun la cale o astfel de înfrăţire, dar nici nu e normal să te duci unde a dus mutu’ iapa, doar ca să te afli în treabă.

Rezultatele concrete ale unor înfrăţiri şi schimburi de experienţă de acest fel sunt nule, în cele mai multe situaţii. Aleşii locali se plimbă şi se desfată în locuri exotice pe banii administraţiei, şi se întorc acasă doar cu poze făcute la întâlnirea de sub palmieri ori de la bairamul cu dansatoare din buric, şi câteva strângeri de mână la sosirea şi la plecarea din Burkina Faso. Pe vremuri, s-ar fi întors la neveste cu un casetofon, un video, o trusă de machiaj sau măcar cu o banană, însă astăzi lucrurile astea capitaliste există şi la noi pe toate rafturile magazinelor. Cu toate acestea, năravul din fire al românului nu are lecuire.

Îmi amintesc de o întâmplare petrecută cu ani mulţi în urmă, când o delegaţie selectă din acest judeţ a fost într-un schimb de experienţă în Elveţia. După ce au scotocit în tomberoanele cu haine şi au golit frigiderele pline cu băutură ale hotelului în care au fost cazaţi, aleşii judeţului au făcut cale întoarsă, constatând, în Ungaria, că ajunseseră prea devreme în vamă, iar dacă ar fi intrat atunci în ţară, ar fi pierdut diurna pe o zi. Aşa că băieţii s-au pus pe aşteptat până s-a făcut 12 noaptea, pentru a trece şi ei în România!
Cât despre experienţă, la următoarea vizită!