Menu

Articol

0 Comentariu

Paradoxul economiei reşiţene: fără locuri de muncă, dar cu şomeri puţini

La sfârşitul lunii august, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, în judeţul nostru erau înregistraţi un număr de 3.767 persoane în căutarea unui loc de muncă, din care 1.667 erau femei. Din acest total, doar 1.390 au beneficiat de indemnizaţie de şomaj, ceilalţi fiind neindemnizaţi.

Dintre aceştia, 2223, proveneau din mediul rural, iar restul de 1.544 din mediul urban. Predominau cei cu vârsta cuprinsă între 40–49 de ani (1.073), urmaţi de cei din grupa de vârstă peste 55 de ani (687), de cei din categoria 50-55 ani (652) şi de cei din  grupa de vârstă 30-39 de ani (610). La polul opus aflându-se persoanele cu vârsta sub 25 de ani (523) şi cuprinsă între 25-29 de ani (222).

După nivelul de instruire, șomerii cu nivel de studii gimnazial aveau cea mai mare pondere în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (32,49%), urmaţi de persoanele cu nivel de instruire liceal (24,63%), de cei fără studii şi cei cu nivel de instruire primar (23,01%), de şomerii cu nivel de instruire profesional/arte şi meserii (12,60%) şi de cei cu nivel de studii universitar (5,70%), în timp ce şomerii cu studii post-liceale reprezentau doar 1,53% din totalul şomerilor.

Rata şomajului înregistrată în judeţul Caraş-Severin la finele lunii august 2018 a fost de 3,39%, mai mică cu 1 pp faţă de luna august a anului 2017 şi cu 0,07 pp mai mica decât cea din luna anterioară). Rata şomajului feminin a înregistrat valoarea de 3,37%, iar rata şomajului masculin a înregistrat valoarea de 3,40%.

În Caraş-Severin, la începutul lunii august erau înregistraţi 56.125 de angajaţi, în timp ce numărul pensionarilor a fost 72.540, cu 300 mai mic decât în luna precedentă. (Foto: Ziar de Iaşi)

Powered by Jasper Roberts - Blog