Parlamentarii liberali demisionează unul câte unul

23 ianuarie 2012 - 22.31
De: 
VICTOR NAFIRU

Pentru a forţa îndepărtarea Partidului Democrat-Liberal de la guvernare şi organizarea alegerilor anticipate, liberalii au început să demisioneze din Parlamentul României. Din câte se pare, primul pas a fost făcut de Ludovic Orban, urmat de Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Lucia Varga, Varujan Vosganian şi Mircea Diaconu.

Din Caraş-Severin nu a demisionat nici un liberal, pentru simplu motiv că singurul pe care cărăşenii l-au trimis în parlament în 2008, Ion Tabugan, a făcut stânga-mprejur şi s-a înscris în UNPR-ul condus de Gabriel Oprea. Decizia finală va fi luată de preşedintele PNL, Crin Antonescu, chiar dacă demisia este un act unilateral. În timp ce PNL agreează varianta demisiei, PSD vorbesc de o grevă parlamentară.

Unul dintre parlamentarii aflaţi în această situaţie, deputatul de Timiş Horia Cristian, a declarat pentru situl www.pressalert.ro: „Vreau să provocăm alegeri anticipate. Cred că vom reuşi. Dacă nu, s-a terminat. Vor fi alegeri în toamnă când vor veni două milioane de oameni la vot, din care Puterea va cumpăra un milion şi jumătate de voturi“.