Menu

Articol

0 Comentariu

Poliţist trimis în judecată pentru consum de alcool la volan

Chiar dacă sunt puşi să-i depisteze pe cei care încalcă legea, uneori polițiștii ajung să devină ei victime ale nesocotirii regulamentelor și încălcării legislației în vigoare. Așa cum a pățit un polițist reșițean prins băut la volanul mașinii de către colegii săi de uniformă din Băile Herculane.

Persoana în cauză, A.D.C., este polițist și organ de cercetare al Poliției Judiciare din cadrul Postului de Poliție Transport Feroviar Reșița. Potrivit rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, polițistul a fost depistat sub influența alcoolului în timp ce conducea mașina personașă în data de 4 august 2016.

În data de 15 martie, A.D.C. a fost trimis în judecată a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog