Menu

Articol

0 Comentariu

Popa, despre organizaţia judeţeană a PNL: „Din punctul meu de vedere, să o ia cine vrea”

În ultimul an, relaţiile dintre preşedintele Organizaţiei PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, şi liderul liberalilor reşiţeni, Ioan Popa, nu au fost dintre cele mai bune. Chiar dacă în public cei doi camarazi nu şi-au arătat pe faţă supărările, în cadrul organizaţiei această „răceală” a fost evidentă, cu apariţia a două tabere ce nu păreau să tragă la aceeaşi căruţă.

Recent, preşedintele PNL Reşiţa a făcut câteva precizări pe acest subiect, răspunzând celor de la Express de Banat. Aparent calm, departe de starea care îl caracterizează, Popa a lăsat să se înţeleagă că apele au revenit în matca lor firească.

„Eu mă concentrez pe Reşiţa şi mă bucur că am luat decizia finală de a nu candida la judeţ. Nu mă interesează judeţul astăzi, mă interesează să scot oraşul ăsta din starea în care este şi să-l dezvoltăm”, a mărturisit primarul Reşiţei.

Ioan Popa a mai precizat că în acest moment nu îl interesează să preia conducerea organizaţiei judeţene şi nici măcar dacă cineva îşi doreşte acest lucru. Numele pomenit era cel al consilierul local reşiţean, Hadrian Popescu. „Din punctul meu de vedere, să o ia cine vrea. Să fie sănătoşi. Eu sunt foarte mulţumit aici unde sunt acum, în Primăria Reşiţa. Marcel Vela conduce destinele PNL la nivelul judeţului. Avem o relaţie bună. Suntem în regulă”, a concluzionat Popa.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog