Primăria Reşiţa răspunde cititorilor ziarului Argument

6 martie 2011 - 20.04

În urma publicării materialului, „Vandalismul din zona Stavila – Scrisoare deschisă adresată domnului primar Mihai Stepanescu“, în data de 16 februarie, am primit la redacţie şi un drept la replică din partea Primăriei Reşiţa.

„Referitor la scrisoarea deschisă adresată primarului municipiului Reşiţa, domnul Mihai Stepanescu, de către domnul Vasiliu Mircea Paul, din Str. Golului, Bl. K, venim cu următoarele precizări: Cunoaştem situaţia sesizată de dumneavoastră şi de aceea, pentru prevenirea actelor de vandalism, în zonă acţionează Poliţia Locală cu o patrulă formată din doi agenţi. Am fi dorit să putem mări numărul de patrule, dar având în vedere reducerile de personal din cadrul Poliţiei Locale şi constrângerile financiare impuse prin deciziile Guvernului, nu putem realiza acest lucru.

Totodată, vă informăm că potrivit Legii Nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţiei persoanelor, societăţile comerciale, indiferent de natura capitalului social, sunt obligate să asigure paza acestora.

În ceea ce priveşte zidirea ferestrelor şi uşilor de acces, vă comunicăm faptul că orice lucrare de construcţii necesită autorizaţie de construire.

De asemenea, vă recomandăm ca în cazul în care veţi întâmpina probleme ce ţin de competenţa Primăriei municipiului Reşiţa, să vă adresaţi în scris sau telefonic instituţiei noastre pentru a putea lua cu celeritate măsurile care se impun“.

Biroul de presă al Primăriei Reşiţa