Protestatarii din Reşiţa se concentrează pe revendicări punctuale

Manifestanţii au obţinut autorizarea protestelor până în 15 februarie

31 ianuarie 2012 - 19.22
De: 
MATEI MIRCIOANE

Protestatarii reşiţeni au ocupat şi în după-amiaza zilei de azi spaţiul din faţa clădirii în care se află Consiliul Judeţean şi Prefectura Caraş-Severin. Au fost aproximativ 70 de manifestanţi care au scandat aceleaşi lozinci, privind demisia Guvernului, a preşedintelui şi a Partidului Democrat-Liberal, acuzând actuala Putere că este cauza sărăciei şi a corupţiei din România.

Protestatarii au subliniat, din nou, că nu reprezintă niciun partid, nicio asociaţie ori sindicat, ci sunt reprezentanţii cetăţenilor nemulţumiţi. Câţiva cetăţeni, recunoscuţi drept lideri ai grupului, şi care dădeau tonul la scandări, au amintit că toate partidele care s-au perindat la putere sunt vinovate de sărăcirea populaţiei ţării, în general, precum şi a Reşiţei şi a judeţului Caraş-Severin, în particular.

Unul dintre aceşti lideri, Mihai Orbulescu, ne-a informat că deşi aprobarea dată de Primărie pentru manifestaţiile din piaţă expiră de miercuri, 1 februarie, protestele vor continua, deoarece a fost depusă o nouă cerere pentru autorizarea unor mitinguri de protest, însă aceasta nu s-a făcut în numele vreunei asociaţii de revoluţionari sau în numele vreunui sindicat, ci la solicitarea Grupului de Protestatari din Reşiţa. Astfel, autorizarea mitingurilor s-a prelungit până în data de 15 februarie.

Manifestanţii au spus că nu vor pleca din piaţă până când Puterea nu va demisiona. Totuşi, protestatarii au solicitat o întrevedere cu prefectul judeţului, Octavian Ţinea, pentru a depune o petiţie în care propuneau încetarea protestelor, în cazul în care se aprobă anumite revendicări punctuale.

Prefectul a primit un grup de şapte reprezentanţi ai manifestanţilor şi le-a ascultat doleanţele. Purtătorul de cuvânt al grupului (cel mai vocal), s-a dovedit a fi Daniel Axman, care a acuzat Guvernul şi „preşedintele jucător” că prin măsurile economice luate au dus la excluderea socială a zece milioane de români. Axman a spus că reşiţenii vor continua să protesteze în piaţa publică, cerând demisia Puterii, până când vor fi satisfăcute revendicările depuse la Prefectură şi înaintate Guvernului în data de 17 ianuarie a.c. Iată care sunt aceste revendicări:

1. Renunţarea la distrugerea statului social;
2. Stabilirea unui salariu minim pe economie de 1.000 de lei;
3. Renunţarea la setul de legi ce vizează reducerea pensiilor şi salariilor;
4. Revenirea la TVA de 19%;
5. Începerea discuţiilor cu partenerii sociali pentru modificarea următoarelor legi: Legea 1/2011, Legea 95/2006, Codul Muncii, Legea 62/2011 – Legea Dialogului Social;
6. Anularea debitelor stabilite de către Curtea de Conturi pentru salariaţii din sistemul bugetar;
7. Acordarea tuturor drepturilor stabilite prin CCM sau prin legi speciale;
8. Renunţarea la comasarea alegerilor;
9. Stabilirea unui raport maxim între salariul minim pe economie şi salariul maxim de 1/15;
10. Respectarea dorinţei membrilor de sindicat de a le fi reţinută cotizaţia pe statul de plată.

În document mai erau cuprinse şi revendicări adresate autorităţilor judeţene şi locale, cum ar fi alocarea către primării a fondurilor venite de la Guvern, după numărul de locuitori, nu după criterii politice, precum şi instituţionalizarea unor forme de dialog social pentru stabilirea unui plan de dezvoltare a Reşiţei.

Prefectul a răspuns că recunoaşte dreptul cetăţenilor de a protesta, a spus că a înaintat petiţia Guvernului şi a promis că va interveni, din nou, la Guvern pentru a primi un răspuns la petiţia cu cele zece revendicări. Prefectul, însă, a fost de părere că, probabil, nu toţi cetăţenii judeţului sunt de acord cu aceste cereri, întrucât sunt relativ puţini cei care protestează. Manifestanţii nu au fost de acord cu această afirmaţie, spunând că oamenii nu ies la proteste deoarece şefii lor îi ameninţă. Întrevederea s-a încheiat după ce prefectul Octavian Ţunea a promis că va interveni pentru rezolvarea unui caz social, respectiv al unei femei care solicită de mai mulţi ani o locuinţă.

Comentarii

Acest specimen, Ţunea, vuvuzeaua lui Boc în teritoriu, ne-a numit pe TOŢI cei care protestăm PAŞNIC dar insistent şi îndreptăţit de mai bine de 18 zile ( unii dintre noi ), nici mai mult nici mai puţin decât : ” MINORITARI ” ( ???!!!! ).
Am rugămintea ca jurnaliştii cărăşeni să-l citeze !!
UN SINGUR PROTESTATAR DE-AR EXISTA, ACELA ESTE MAI ÎNTÂI DE TOATE ŞI ORICE : CETĂŢEAN AL ROMÂNIEI CU DREPTURI DEPLINE !!
Poate se va îndura careva să-i traducă din română în ... română, acestui Ţunea ce presupune aceasta !!
NU pe noi ne-a umilit !! Noi protestăm cu DEMNITATE, pe el s-a discreditat TOTAL ! ŞI instituţia al cărei reprezentat E, vai de steaua lui...
În faţa Prefecturii protestează OAMENI, nicidecum ” minoritari ”. A folosit această etichetă, am derulat şi ascultat de ceva ori... oare jurnaliştii să nu fi auzit nici unul exprimarea acestui Ţunea ? Nici măcar un jurnalist n-a fost curios/interesat să-l întrebe pe nenea reprezentant al PM în teritoriu dacă acesta e singurul său ” argument ” că protestează nişte.... i-auzi ” minoritari ”....

Opţiuni de afişare a comentariilor

Alege modalitatea preferată de afişare a comentariilor şi apasă "Salvare opţiuni" pentru a activa modificările propuse.