Proteste sub ninsoare, la minus 5 grade Celsius

Protestele nu încetează, indiferent de vreme

3 februarie 2012 - 22.52
De: 
MATEI MIRCIOANE

La temperatura de minus 5 grade Celsius şi pe o ninsoare care a scos copiii la săniuş pe derdeluşurile Banatului de Munte, 35 de manifestanţi din Reşiţa au ieşit, din nou, astăzi, în piaţa publică şi au scandat împotriva Puterii, a lui Traian Băsescu, a Guvernului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde.

Cele mai multe „strigături” au fost adresate preşedintelui Traian Băsescu, dar nu au scăpat nepomeniţi nici ceilalţi reprezentanţi naţionali sau judeţeni ai Puterii. Având în vedere condiţiile atmosferice vitrege, manifestanţii au zăbovit numai o oră în faţa clădirii Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Caraş-Severin. La plecare, au promis că mâine vor reveni cu staţia de amplificare, pentru a difuza melodii cu mesaj la adresa Puterii.

Deşi au fost relativ puţini manifestanţi, mesajele lor s-au acutizat, printre lozincile scandate în centrul civic auzindu-se în mai multe rânduri „Jos criminalii!”. În rest, atmosfera a fost destinsă şi, în jurul manifestanţilor, mai mulţi copii s-au bătut cu bulgări de zăpadă.