Reşiţa dă startul campaniei naţionale de colectare a deşeurilor

17 martie 2011 - 14.50
De: 
MIHAELA BADEA

Desfăşurată sub sloganul “Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”, campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător, prin responsabilizarea cetăţenilor.

Asociaţia Română pentru Reciclare RoRec a anunţat în 15 martie relansarea campaniei de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice realizată în parteneriat cu autorităţile locale. Prima acţiune din cadrul campaniei pe sezonul 2011 va avea loc la Reşiţa, la sfârşitul acestei săptămâni, şi este organizată de Primăria Reşiţa, în parteneriat cu SC Prescom SA, cărora li se vor alătura voluntarii de la Bike Attack şi Grupul Tehnic Şcolar Reşiţa. Primăria a stabilit 15 puncte de colectare, atât în municipiu, cât şi în comunităţile din Câlnic, Ţerova, Cuptoare, Secu, Doman şi Moniom.

Pentru a-i motiva pe toţi cei care au prin casă electronice vechi sau defecte să le depună la centrele de colectare, organizatorii au pus la cale şi o tombolă cu premii. Astfel, la sfârşitul acţiunii, reşiţenii care s-au dovedit preocupaţi de mediul înconjurător au şansa de a se alege cu un aparat nou în locul celor de care s-au debarasat în mod responsabil. Premiile puse la bătaie la tombola care va avea loc luni în sala de şedinţe a Primăriei Reşiţa constau în: 5 combine frigorifice, 15 aspiratoare şi 15 cuptoare cu microunde.

Cele 15 puncte de colectare vor funcţiona sâmbătă, 19 martie, între orele 10-15 în următoarele locaţii:

  • Câlnic – Căminul Cultural
  • Secu – Căminul Cultural
  • Cuptoare - Căminul Cultural
  • Ţerova – Căminul Cultural
  • Doman – în curtea fostului atelier
  • Moniom – Căminul Cultural
  • Şcoala Generală Nr. 7
  • Parc Siderurgistului
  • Şcoala Generală Nr. 8
  • Grupul Şcolar Tehnic
  • Liceul Traian Lalescu
  • Şcoala Generală Nr. 9
  • În centru – vizavi de biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril
  • Piaţa Republicii – Muncitoresc – container RoRec
  • Piaţa Reşiţa Sud – parcul din spatele Gării

În cazul echipamentelor mari sau voluminoase, reşiţenii pot apela unul din numerele 0255.212.620 – interior 29, 0255.210.258 sau 0728.22.22.34, până sâmbătă la ora 14, şi acestea le vor fi preluate de la domiciliu.

Comentarii

Gasesc ca este f. bine-venita actiunea de strangere a deseurilor electrice si electronice.
Personal, va solicit o informatie privitoare la depozitarea deseurilor de hartie. V-as fi recunoscatoare daca as primi o adresa sau nr. de tel. la care sa ma adresez.
O zi f. buna!

Opţiuni de afişare a comentariilor

Alege modalitatea preferată de afişare a comentariilor şi apasă "Salvare opţiuni" pentru a activa modificările propuse.