Rostul protestelor

Sincer să fiu, nu mai vreau proteste. Nu mă refer la proteste, în general. Ci la sezonul de iarnă al protestelor, care, după părerea mea, şi-au consumat energiile.

Nu spun că protestele au fost fără rost. Dimpotrivă. Fără reacţia vehementă a străzii, Legea sănătătţii ar fi fost impusă românilor în varianta ei comercială, care ar fi transformat, printre altele, ieşirile ambulanţelor şi a echipajelor SMURD într-o afacere. Apoi, preşedintele, care oricum se consideră cârmaciul providenţial, în timp ce echipajul trăgea la vâsle, ar fi făcut surfing pe valuri cu nava numită România, ca să ne arate cât este el de dibaci. În noile condiţii, preşedintele este nevoit să fie mai prudent, să ştie că cetăţenii de pe navă, aflaţi în posturi-cheie sau, pur şi simplu, la curăţat puntea, nu sunt sclavi la galere. Fără presiunea străzii, Curtea Constituţională nu ar fi declarat neconstituţională Legea privind comasarea alegerilor. Fără proteste, diferiţi politicieni, propulsaţi în posturi de paralamentari sau de miniştri, prin votul alegătorilor, ar fi desconsiderat în continuare voinţa cetăţenilor, adresându-se poporului cu epitete jignitoare. De acum, se vor gândi de două ori înainte să spună că manifestanţii nemulţumiţi reprezintă „mahalaua ineptă şi încolonată”.

Pe de altă parte, nu susţin că problemele românilor au fost rezolvate. Însă un protest prelungit, care se subţiază pe zi ce trece, nu-şi mai are rostul. Într-o democraţie, protestele sunt necesare, sunt ca febra la declanşarea unor boli, dar societatea nu este făcută să trăiască din proteste. Mai ales când ele sunt susţinute de o masă tot mai mică de cetăţeni.

Au fost mişcări de stradă justificate, le-am privit (din piaţa publică, nu numai de la televizor), cu simpatie. În ultimele zile, însă, chiar şi oamenii care susţineau protestele se adunau mai degrabă la televizor, să vadă ce se mai întâmplă, fără să se mai obosească să participe. Mai nou, nici televizoarele nu-şi mai deschid ştirile cu protestele. Subiectul principal au devenit zăpezile şi gerul. În vestul ţării nu avem ger, dar nici proteste în adevăratul sens al cuvântului nu mai avem. A devenit fără rost să strigăm „Jos toată clasa politică!”. Vrând-nevrând, suntem nevoiţi să facem politică şi să încercăm să identificăm răul cel mai mic. Sau, dacă nu vrem să facem politică, să procedăm ca medicul Raed Arafat, care, sunt convins, se va dovedi un bun specialist în oricare guvernare va fi să fie. Un specialist care, atunci când lucrurile devin grave, nu ezită să-şi spună cuvântul, chiar cu riscul de a-şi pierde postul, cum ar veni pâinea de la gură. Iată că sunt oameni pentru care contează nu numai pâinea, ci şi felul în care ţi-o câştigi. De data aceasta a fost un arab de nădejde, dar sprijinul larg de care s-a bucurat ne dovedeşte că sunt milioane de români (maghiari, germani, sârbi etc.) care îşi ghidează viaţa după principii morale. Protestele au dovedit-o. Şi nu e puţin lucru.