Menu

Articol

0 Comentariu

„Şcoala siguranţei Tedi“ pentru tinerii din Ciuchici şi Reşiţa

Programul educaţional desfăşurat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia Română. Intitulat „Şcoala siguranţei Tedi“, i-a avut zilele acestea protagonişti pe elevii de clasa I de la Școala Gimnazială nr. 2 din Reșița precum și cei din mediul rural, de la Școala Primară ”Mihailovici Traian” din Ciuchici.

Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inepctoratului Judeţea de Poliţie Caraş-Severin spune că „programul educaţional naţional urmăreşte însuşirea informaţiilor privind siguranţa personală de către cei mai mici dintre elevi, a prilejuit organizarea unor activități cu caracter educativ“.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului Caraş – Severin au acordat sprijin cadrelor didactice în acest demers al cărui scop este acela de a creşte gradul de informare și implicit de siguranţă al elevilor prin identificarea potenţialelor riscuri și a pericolelor care îi pot afecta pe cei mici când se află singuri acasă sau pe stradă, la şcoală sau în vacanţă și prezentarea modalităţilor eficiente de prevenire ori gestionare a acestor situații de pericol.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog