Menu

Articol

0 Comentariu

Spectacole de înaltă ţinută artistică la Festivalul Internaţional de Folclor „Hercules”

Ziua a V-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Hercules” a continuat vineri seara la Băile Herculane unde, sute de localnici, dar şi de turişti aflaţi la tratament şi odihnă în staţiunea de pe Valea Cernei au asistat la concerte extraordinare susţinute de artişti din ţară şi străinătate.

De la ora 19, în Parcul Vicol, au urcat membrii fanfarei „Cărășenii“ ‒ Grădinari; dirijor: Ion Voina.

După acest moment de folclor autentic, păstrat aşa cum se cuvine în vatra satului cărăşean, au urcat pe scenă dansatori trei ţri, după cum urmează:

Ansamblul „Kud Majdanpek” – Majdanpek/Serbia, director: Liubomir Brândușan,  coregraf: Nicola Vunturisici

Ansamblul „Vesnianka“ ‒  Kiev, Ucraina ‒ coordonator: Iaroslava Nerodenko

Ansamblul „Junii gugulani“ ‒ Caransebeș; coordonatori: Adela și Adrian Jurchescu

Ansamblul „Satul meu“ ‒ Ramna; coordonatori: prof. Octavian Peptenar și Ilia Ciurcia

Ansamblul de Cântece și Dansuri  „Vlastimir Pavlovici Țarevaț” – Veliko Gradiște/Serbia – director: Violeta Perici, conducerea muzicală: Sașa Giochici, coregraf: Goran Iovanovici

Ansamblul „Almăjana“ ‒ Bozovici; coordonator: Nicolae Borozan

Ansamblul Liceului „Nicolae Bălcescu” Gyula, Ungaria – coordonatori: Ioan Nedro și prof. Mihai Cebhati

Ansamblul „Bocșana“ ‒ Bocșa; coordonatori: prof. Octavian Peptenar și Ilia Ciurcia

"Toate colectivele artistice au prezentat spectacole de înaltă ținută artistică evidențiind obiceiuri, tradiții și costume tradiționale sărbătorind astfel anul Centenarului și Patrimoniului într-un mod cu adevărat festiv.

Un sprijin deosebit la coordonarea grupurilor a avut Asociația Tinerilor Voluntari din Herculane, înființată în anul 2013, director: Ilie Rădoi, coordonator – Valentin Sorescu.

Invitat special: Oana Petrica ‒ director-adjunct, Institutul Național al Patrimoniului

Contribuție importantă în promovarea imaginii culturale a Festivalului (costume tradiționale) a avut și familia Ionașcu, Liliana și Ioan", după cum susţin reprezentanţii Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale,

Reamintim că organizatorii festivalului sunt Consiliul Județean, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria și Consiliul Local Băile Herculane Mitropolia Banatului Selejan, cu sprijinul Teatrului de Vest Reșița.

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog