Menu

Articol

0 Comentariu

Un primar, un viceprimar şi un consilier local, în vizorul A.N.I.

Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.) continuă să facă victime în rândul aleşilor locali din toată ţară. Astăzi, A.N.I. a publicat o listă cu numai puţin de 20 de primari, consilieri locali şi judeţeni ce urmează să fie cercetaţi pentru nerespectarea legii.

Între aceştia se regăsesc şi primarul comunei Răcăşdia, Mirco Ilie Lechici, şi fostul viceprimar al comunei Fîrliug, Ioan Cornel Negariu, găsiţi incompatibili. Potrivit A.N.I., Lechici şi-a exercitat simultan funcţia de primar, începând cu 2012, şi calitatea de comerciant, persoană fizică autorizată. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi fostul viceprimar Negrariu, de-a lungul unui mandat, 2012-2016. Cei doi au încălcat Legea 161/2003, care  precizează, la art. 87, „ că funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi; calitatea de comerciant persoană fizică autorizată”.

Un alt ales local, Alexe Muntean, membru al Consiliului Local Zăvoi, a fost găsit în conflict de interese administrativ, întrucât, în perioada 2012-2016, a luat parte la deliberarea şi adoptarea unei Hotărâri a CL, deşi avea un interes personal patrimonial în problema supusă dezbaterilor Consiliului local.

„Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.Muntean Alexe nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul A.N.I..

Adaugă comentariu nou

Powered by Jasper Roberts - Blog