Un pugilist reșițean, în lotul național de box-juniori
În anul 2011, secția de box a Clubului Sportiv Municipal Reșița a adus medalii în competițiile naționale. De departe cel mai valoros rezultat a fost cel al lui Marian Ruță, campion național de cadeți, la categoria 46 kg.
În prima lună din 2012, reșițeanul a fost prezent împreună cu un alt coleg, Ionuț Socareva, și cu antrenorul său, George Radu, la o acțiune de selecție la Ploiești, pentru completarea lotului național de box-juniori al României. Spre satisfacția reprezentanților CSM Reșița, Marian Ruță a atras atenția coordonatorilor Centrului de pregătire de la Ploiești și au dat verdictul: pugilistul este apt pentru lotul național. O realizare de care sportivul și antrenorul său sunt mândri. Iar în privința lui Ionuț Socareva, vicecampion național de cadeți, acesta a rămas în atenția oficialilor și poate fi pe viitor o opțiune serioasă pentru completarea lotului național.
Pentru Marian Ruță, un fan al lui Francisc Vaștag, drumul spre marea performanță este deschis. Depinde numai de el dacă va continua drumul care i-a adus faimă predecesorului său și modelului său ca sportiv, triplul campion mondial la box amatori.

Astăzi este zi de mare sărbătoare, este ziua în care, în anul 313, creştinii au fost scoşi din ilegalitate prin „Decretul de la Milan”, care oprea prigonirea creştinilor şi a dat libertate credinţei în Împărăţia Romei. Decretul a fost dat de Împăratul Constantin, care, cu ocazia unei bătălii, în miezul...
Marea sărbătoare a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena să vă aducă linişte în suflet, speranţe, sănătate şi puterea de a trece peste toate greutăţile. Tuturor celor care poartă numele acestor mari sfinţi ai creştinilor, le urez să se bucure în această zi alături de cei dragi, în pace şi prosperitate. La mulţi ani!
