Unirea care ne dezbină

Astăzi sărbătorim 153 de ani de la Unirea Principatelor. O sărbătoare a tuturor românilor, de aici şi de pretutindeni. O sărbătoare care ne adună în jurul idealului pentru care au militat înaintaşii noştri din urmă cu un veac şi jumătate. Cel puţin aşa ar trebui şi aşa am crezut până nu demult. Astăzi, mai mult decât oricând în ultimii douăzeci de ani, 24 ianuarie ne arată cât de dezbinată este clasa politică, cea care ar trebui, de fapt, să dea tonul la astfel de momente de sărbătoare.

După evenimentele din ultimele zile, între Opoziţie şi Putere nu mai există dialog ori altă cale de comunicare în afara mesajelor belicoase şi jignitoare rostite la televiziuni. Ca atare, nu aveam cum să-i vedem pe politicieni sărbătorind la un loc acest moment. Ponta şi Antonescu s-au dus la Iaşi, în timp ce Parlamentul s-a întrunit în şedinţă festivă. Adică, pedeliştii, udemeriştii, uneperiştii şi minorităţile, dar fără Boc şi Băsescu. Fiecare cu Unirea lui.

Anul trecut, Traian Băsescu a făcut o baie de mulţime la Iaşi, unde a fost înjurat ca la galerie de oamenii veniţi din toată Moldova. La fel a păţit şi la Focşani. Anul acesta, omul care i-a scos pe români la protestele din stradă stă în banca sa. Îngrijorat, de bună-seamă. Şi asta pentru că, cel puţin în cursul zilei de astăzi, cadrele militare anunţă că ies în stradă, iar la prânz, în Piaţa Victoriei, se pune de un mare miting antiguvernamental şi antiprezidenţial. Buha de la Cotroceni anunţă sfârşitul carierei politice a celui mai detestat preşedinte din ultimii douăzeci de ani, căci nu degeaba protestatarii fac haz de necaz pe seama lui.

Interesant este că în ultimele zile s-a tot vorbit de o revenire la monarhie. Până şi Casa Regală a exprimat îngrijorarea faţă de lipsa de neîncredere a românilor în clasa politică, făcând apel la unitate, mai ales în contextul crizei morale de care suferă societatea românească de ani şi ani. Nimic nu pare întâmplător. Dacă ne amintim bine, la fel s-a gândit şi în timpul domniei lui Cuza, iar până la urmă a fost adus în ţară, în 1866, Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, domnitor de os german.

Nu ştiu dacă va exista un consens în privinţa monarhiei, însă am senzaţia că se încearcă fel de fel de scenarii care să aducă în prim-plan un lider de care protestatarii din toată ţara ar avea nevoie. Locotenentul Alexandru Gheorghe poate fi un astfel de personaj emblematic pentru aspiraţiile de astăzi ale celor nemulţumiţi.