CSM Reşiţa este pe drumul cel bun. Se întoarce cu un punct din deplasarea de la Mioveni

După meciul din debutul campionatului, 2-0 cu Universitatea Cluj, elevii antrenaţi de Leo Doană au întâlnit în deplasare  sâmbătă dimineaţa, de la ora 11, o altă fost divizionară A, Dacia Mioveni, al cărui antrenor, Marius Stoica, a atenţionat că rossonerii trebuie luaţi în seamă, fie doar şi pentru faptul că în prima etapă câştigaseră acasă în faţa „şepcilor roşii“.

Până la urmă, Stoica a avut dreptate, CSM a reuşit să obţină un punct meritat, prin golul înscris în minutele de prelungire de Vădrariu, care a transformat un penalty acordat oaspeţilor. Gazdele, învingătoare în prima etapă în deplasare, 1-0 cu Politehnica Timişoara, deschiseseră scorul în min. 72, tot dintr-o lovitură la 11 m.

După meci, preşedintele grupării din Valea Domanului, Cristi Bobar, ne-a declarat: „Sunt foarte mulţumit de rezultatul stabilit prin acordarea corectă a două lovituri de pedeapsă. Cu atât mai mult apreciez evoluţia bună a echipei, cu cât am avut parte de o deplasare lungă şi dificilă, însă aseară am discutat cu judecătorii care s-au arătat decişi să facă o figură bună. Îi felicit pentru evoluţia lor, la fel şi pe Leo Doană, cel care a ştiut să-i motiveze la ora meciului. Nu în ultimul rând, le mulţumesc inimoşilor suporteri pentru susţinerea de care am avut parte“.

Etapa următoare, CSM Reşiţa va întâlni acasă pe o altă fost divizionară A, Pandurii Tg. Jiu, echipă care nu are niciun punct după primele două meciuri.

CSM Reşiţa: Zimmermann – Banac, Ehmann, Vasiu, Danci – Vădrariu, Bresneni, Săulescu, Poiană – Dat, Ene Daniel.

Au mai jucat: Coman, Cristea şi Cioablă.

Alte rezultate:

Daco-Getica Bucureşti – Turris Turnu Măgurele   0-3

Farul Constanţa-Dunărea Călăraşi                           1-0

Miercurea Ciuc-Metaloglubus Bucureşti                3-0

Pandurii Tg. Jiu-Politehnica Timişoara                     0-3

Ripensia Timişoara-SCM Buzău                                 1-2

Comentarii