Dispar centrele de plasament, iar în locul lor se înfiinţează case de tip familial

În ultima şedinţă, cea din iunie, consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre privind planurile de închidere ale serviciilor sociale, centrul de plasament din cadrul Centrului „Speranţa“, Reşiţa, „Casa Noastră“ Zăgujeni şi „Bunavestire“ Caransebeş, aflate în structura organizatorică a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin.

Aceste centre se închid, dar în locul lor vor fi înfiinţate case de tip familial la nivelul fiecărui fost centru de plasament, precum şi centre de zi pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă.

„Pentru perioada de programare 2014-2020, România şi-a luat angajamentul să asigure trecerea de la instituţiile de tip rezidenţial la servicii comunitare de genul: case de tip familial, apartamente, centre de zi, centre de recuperare, centre de consiliere, servicii comunitare medicale şi sociale integrate, care, în continuare sunt insuficient dezvoltate, şi   consolidarea capacităţii furnizorilor de servicii sociale publice şi private de a asigura  servicii de prevenire a separării copilului de familie, bazate pe comunitate. Pentru prevenirea speculaţiilor, copiii instituţionalizaţi nu vor rămâne pe drumuri“, a precizat Silviu Hurduzeu, preşedinte Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

Închiderea actualelor centre de plasament şi înfiinţarea caselor de tip familial şi a centrelor de zi, reprezintă investiţii de peste 9 milioane de lei, dintre care la Reşiţa de 4,133 milioane de lei, Caransebeş-3,123 milioane de lei şi Zăgujeni-2,4 milioane de lei, sume eligibile.

Comentarii